.
.
..
.
.
.
.
.
.
.
Mesaj de la Grupul Arcturian primit prin Marylin Raffaele, Septembrie 2015
' Salutări, dragilor, suntem bucuroși să ne reîntâlnim! Vrem să vă vorbim astăzi despre Iubire și de ce este atât de important pentru voi să vă iubiți pe voi înșivă, precum și pe alții.
Multe continuă să se întâmple la toate nivelurile, pe măsură ce și mai mulți dintre voi vă treziți. Bucurați-vă, dragii nostri, pentru că ieșiți din coconul dens al ignoranței și deveniți „fluturi ai conștientizării”, chiar dacă nu credeți că asta sunteți.
Mulți dintre cei care se trezesc nu înțeleg încă ce se întâmplă. În realitate aceasta este o expansiune a conștiinței, expansiune care vă permite să treceți dincolo de multele credințe vechi, bazate pe frică.
Vă apropiați de sfârșitul lecțiilor trei dimensionale. Sunteți pregătiți să vă mutați într-o energie nouă, mai înaltă?
Sunt mulți
căutători spirituali „serioși” care continuă să mețină conceptele
vechi legate de spiritualitate și de felul în care trebuie să arate
Ascensiunea. Cele mai multe dintre aceste idei vin din cărți cu informații
despre experiențele altora – experiențe care de multe ori nu au fost
înțelese pe deplin și, prin urmare, au fost interpretate și prezentate
altora prin ochii conștiinței trei dimensionale și a credințelor
religioase.
Fiecare dintre voi a trăit multe vieți cu
experiențe diferite și sunteți acum, aici, cu lecții de învățat care
sunt personalizate, sunt doar pentru voi. Experiența evolutivă a unei
persoane nu va fi exact la fel cu a alteia! Experiențele vor fi diferite,
în funcție de ce are nevoie fiecare pentru a putea trece dincolo de vechea
energie și în Adevăr. Adeseori, cei priviți ca niște ratați (potrivit
gândirii societății) dobândesc de fapt o creștere spirituală
extraordinară prin experiențele alese de ei.
Observăm că intrați cu toții într-o mai
profundă înțelegere (și conștientizare) a ceea ce este de fapt iubirea,
iubirea necondiționată, și cum să o trăiți.
Falsele concepte ale iubirii din
conștiința umană au dus de-a lungul vremii la o mare suferință și
limitare pentru mulți. Acest lucru continuă cu copiii care sunt liberi de
conceptele care limitează expresia lor de iubire, dar sunt învățați să
nu iubească anumiți oameni, ființe, lucruri, sau în anumite
moduri.
Voi evoluați și iubirea începe să fie înțeleasă (corect) ca emanația și activitatea care curge din Conștiința Unimii – o recunoaștere a divinității înnăscute a fiecărui suflet și a tot ce este viu – indiferent de aparențele exterioare.
Iubirea a fost crezută a fi o emoție, lucru care-i face pe mulți să creadă că ei sunt incapabili să iubească necondiționat, pentru că nu simt nicio emoție. Desigur că iubirea necondiționată este cu mult mai mult decât o emoție! Ea este un câmp de forță! Iubirea necondiționată combinată cu un gând mai înalt dimensional creează o formă gând foarte puternică. Da, nu exista nicio emotie in constiinta! Absolut niciuna! Constiinta nu are emotie, dar are sentimente profunde! Conştiinţa şi iubirea sunt în esenţă aceleaşi. Iubirea este forta creatiei! Această stare de conștiință atinsă (iubirea necondiționată la care ne referim) recunoaște, respectă și onorează totul, pentru că nu există și nici nu poate exista vreodată ceva în afara lui UNU – Conștiința Divină Omniprezentă, Omnipotentă și Omniscientă (numită de voi Dumnezeu, Sursa, Divinul, etc.).
Omul nu este superior altor lucruri vii așa cum atât de mulți cred în mod fals. Când acest lucru este înțeles și îmbrățișat de către majoritate, lumea nu va mai gândi nimic rău despre conversația cu copacii, cu plantele, cu spiritele naturii sau cu animalele, așa cum mulți dintre voi o faceți deja.
Adeseori se întâmplă ca faptul de a sta liniștit și a nu face nimic în fața unor adversități să nu fie soluția potrivită (care se crede a fi spirituală!), ci este mai degrabă o evadare ce reflectă acceptarea energiilor mai jos dimensionale. Când vă aflați într-o astfel de situație, întrebați-vă: ”Ce cred eu că mă face să acționez sau să gândesc în acest fel?”.
Înfruntați-l pe ”bătăuș” (care poate fi, pur și simplu, cineva care își varsă prostia asupra voastră), înfruntați-l din Spațiul de Lumină! Ați putea fi ghidați să rămâneți pur și simplu tăcuți, dar această tăcere va fi diferită. ”Mă ascund și dau astfel putere la ceva, sau cuiva?” Nu! Rămâneți în Lumina (=Iubirea) Adevărului (=Divinului) și vedeți prin aparențe! Ați putea fi ghidați ca doar să zâmbiți, sau să spuneți: ”Mulțumesc pentru părere!”, sau chiar să răspundeți ferm, prin cuvinte, persoanei care va înțelege potrivit stării sale de conștiință, dar faceti-o din Spațiul de Lumină și Iubire!
Păstrați-vă câmpul de energie plin de Lumină și Adevăr de-a lungul întregii voastre zile, acordându-le altora libertatea de a trăi potrivit stării lor de conștiință atinsă! Energiile de o rezonanță mai joasă nu pot intra în cele mai înalte. Acest lucru nu înseamnă, însa, că voi trebuie să stați într-o relație abuzivă în vreun fel.
Iubirea, în forma ei cea mai pură, rezonează la un nivel foarte înalt – Iubirea este Lumină pură! Când o persoană nu se iubește sau nu se onorează pe sine, atunci ea blochează curgerea și integrarea acestei energii. Nu vă puteți lăsa pe voi înșivă „afară din imagine” dacă este să învățați și să experimentați Iubirea care este fundamentul a tot ceea ce există. Amintiți-vă, există doar UNUL care se exprimă pe sine în infinite forme și varietăți și, prin urmare, nu ați putea fi niciodată lăsați pe dinafară.
Mulți au fost învățați în mod fals că este spiritual să-și denigreze sinele. Această credință este o insultă adusă Divinului – adevărata voastră natură!
Iubirea, energia lui UNU, este infinit prezentă și curge în sine însăși. Tot ceea ce vedeți, auziți, atingeți și mirosiți este ea însăși, dar interpretată potrivit sării de conștiință a fiecăruia. Nimic și nimeni nu poate fi vreodată separat de sine însuși!
Înalta rezonanță a iubirii pare a vindeca, a schimba și a ridica pe cei care sunt receptivi, dar ceea ce se întâmplă de fapt este că aparența iluzorie se destramă, dezvăluind adevărul. Acesta este modul în care maestrul cunoscut drept Isus a vindecat. Conștiința sa, care a cunoscut și recunoscut numai perfecțiunea divină, a servit la ridicarea conștiinței celor receptivi la aceasta. Lumea a numit-o vindecare, dar ea a fost de fapt o revelație.
Isus a fost un arătător, un îndrumător de cale, un maestru care a încercat să învețe lumea că aceste daruri nu au fost numai ale sale, așa cum încă mulți mai cred, ci sunt naturale odată ce această stare de conștiință a fost atinsă (nu doar intelectual înțeleasă!).
Pe măsură ce un individ practică cunoașterea Adevărului în orice situație, treptat aceasta devine starea sa de conștiință și începe să o manifeste în viața sa de toate zilele.
Mulți fac greșeala de a crede că odată ce au o conștientizare intelectuală a Adevărului acesta va funcționa în viața lor! De exemplu, aruncarea medicamentelor în timp ce decretează: ”Din moment ce sunt divin, nu mai am nevoie de astea!”, și apoi vor colapsa. Evoluția spirituală este atingerea treptată a unei Conștiințe a Adevărului, conștiință care conduce la un punct în care medicamentele pot fi într-adevăr aruncate. Acest lucru nu poate fi realizat într-o singură viață!
Vă apropiați de sfârșitul lecțiilor trei dimensionale și sunteți pregătiți să vă mutați într-o energie nouă, mai înaltă. V-ați făcut treaba, v-ați luptat și ați absolvit! Să știți acest lucru indiferent de orice aparențe exterioare! Nu ați citi și nu ați rezona cu aceste mesaje dacă nu ar fi adevărat.
Înalt rezonanta energie a Adevărului și Iubirii adevărate, care curge din conștiința multora în acest moment, ridică lumea în ascensiune. Fiecare persoană care atinge o conștiință a iubirii necondiționate adaugă mai multă lumină conștiinței mondiale universale. Nimic nu ține în existență imaginea dualității și separării, în afară de energia credinței în ele. Multe vor începe să dispară sau să evolueze în forme mai înalte, pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni se trezesc.
Războiul, violența și lupta nu vor ridica niciodată lumea în pace. Aceste activități se pot manifesta numai datorită energiei de același fel care este investită în ele.
Voi
sunteți creatori, nu uitați asta! Voi aveți puterea de a schimba tot ceea
ce doriți, dar formele mai înalte a orice se pot manifesta numai dacă
există conștiința necesară (substanța formei) și pasiunea Spiritului
pentru manifestarea acelor forme mai înalte.
În acest moment important, lumea și toți cei care sunt receptivi primesc un ajutor puternic de la ființe de lumină evoluate, îngeri, arhangheli și ființe planetare evoluate. Multe energii noi și înalte curg pentru a susține ascensiunea. Încercați să nu vă fie frică de viitor, pentru că aici există o imagine de ansamblu mai mare decât poate înțelege mintea umană.
Pur și simplu trăiți fiecare
moment al fiecărei zile fără așteptări referitoare la cum ”ar
trebui” să se desfășoare lucrurile. Cel mai adesea,
atunci când lucrurile nu merg așa cum voi vă așteptați, acolo este o
lecție importantă de învățat. Voi ați ales să fiți
aici, și sunteți pe calea voastră, fie că așa pare, fie că nu! Nu
sunteți din întâmplare acolo unde sunteți!
Este
momentul să intrați în încredere, în încrederea în sine! Aveți
încredere că, în realitate, voi sunteți ființe divine care au
experiențe trei dimensionale, pentru a învăța și a crește! Sunt ghizi
și ființe de lumină care vă ghidează. Aveți încredere în fiecare
moment în intuiția voastră, chiar și în cele mai banale experiențe de
zi cu zi! Aveți încredere că fiecare experiență vă ajută să vă
treziți, vă ajută să eliberați orice concepte (sau credințe) false mai
dețineți.
Ați știut că va fi dificil să trăiți
în energiile mai joase atunci când ați ales să vă întrupați în aceste
timpuri, totuși ați făcut-o, știind că aceste timpuri vă vor oferi
oportunități deosebite. Au fost și încă mai sunt multe spirite care
speră să fie pe Pământ în acest moment. Fiți recunoscători că
sunteți aici, indiferent de orice dificultăți experimentați, pentru că
acesta este un privilegiu binecuvântat!
Mențineți energia iubirii,
indiferent de ceea ce se întâmplă de-a lungul zilei voastre! Asta
înseamnă practică! Nu vă mai angajați la nivelul energiilor de
rezonanță joasă, ci, mai degrabă, pe cât de mult puteți, răspundeți
fiecărei situații din Spațiul de Lumină și Iubire! Aveți încredere,
relaxați-vă și, cel mai important, IUBIȚI!
Noi suntem Grupul
Arcturian! '
Marylin Raffaele, Sursa
Traducere
Monica Poka
Publicat de Monica Poka, http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/
Publicat de Monica Poka, http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/
Prelucrare Paraschiva
Sursa articol : Newsletter Terapie prin Iubire 28 sept 2015 primit prin email