duminică, 4 mai 2014
Intelepciunea Sufletului
Dacă vei reacţiona cu recunoştinţă faţă de evenimentele din viaţa ta, experienţele aparent negative îţi vor apărea într-o lumină nouă. Vei începe să percepi aceste experienţe ca pe nişte daruri sublime, care îţi permit accesul la o înţelepciune cu totul specială.
Cu cât experienţele sunt mai dureroase sau mai dificile, cu atât mai mare va fi înţelepciunea la care vei avea acces prin intermediul lor. Ele fac parte integrantă din procesul călătoriei sufletului tău. Ori de câte ori în viaţa ta apare o experienţă extrem de dureroasă, ea îţi revelează un aspect al fiinţei tale care trebuie transformat în lumină. De multe ori, acest aspect a făcut parte integrantă din viaţa ta ani la rând. În anumite cazuri, el a făcut parte integrantă din călătoria sufletului tău vieţi la rând.
În astfel de cazuri, procesul de transformare poate fi extrem de dificil. El necesită un efort conştient şi consistent din partea ta. Dacă priveşti aceste experienţe din perspectiva recunoştinţei, poţi înţelege pe un nivel foarte profund că ai primit practic un dar valoros. Această înţelepciune este cu totul specială.
Recunoştinţa este singura reacţie posibilă atunci când primeşti un dar valoros şi accesul la o înţelepciune extrem de profundă. De aceea, dacă vei privi experienţele dureroase din viaţa ta din această perspectivă, ele îşi vor revela faţete pe care nu le-ai fi suspectat niciodată.
Ori de câte ori opui rezistenţă unei învăţături sau ai o reacţie profund negativă faţă de o anumită persoană, acest lucru indică faptul că ai în faţă un dar sau un maestru de la care poţi învăţa foarte multe lucruri importante pentru tine. Dacă reacţionezi cu recunoştinţă faţă de acest eveniment sau faţă de această persoană, poţi deveni conştient de un tipar mental sau comportamental pe care l-ai avut ani la rând. De multe ori, aceste tipare sunt confundate de oameni cu nişte virtuţi. Spre exemplu, onestitatea este considerată o mare virtute de către foarte mulţi oameni. Adeseori, cei care preţuiesc această calitate doresc să se identifice cu ea, conectându-şi personalitatea la onestitate.
Există însă şi o altfel de reacţie faţă de onestitate, un fel de „încărcătură” emoţională care îi face pe oameni să devină agitaţi sau nervoşi din cauza lipsei de onestitate. Atunci când reacţionezi în acest fel, nu mai putem vorbi de virtute, ci doar de filtrul prin care priveşte această calitate extrem de importantă personalitatea ta. Pe scurt, nu mai avem de-a face cu o calitate sufletească, ci cu o problemă de ego, care nu mai are nimic de-a face cu onestitatea în sine. În astfel de cazuri, onestitatea nu reprezintă decât o mască ce ascunde un aspect al personalităţii care trebuie vindecat. Dacă vei înţelege acest lucru, călătoria sufletului tău şi procesul de vindecare a lui vor deveni mult mai uşoare pentru tine.
Ori de câte ori îţi dai seama că o calitate reală s-a transformat într-un zid de autoapărare şi într-un mecanism de protecţie, oferă acestui domeniu din viaţa ta o binecuvântare vindecătoare. Identifică-te cu iubirea necondiţionată sau cu iertarea universală necondiţionată şi oferă aceste vibraţii calităţii de care s-a ataşat egoul tău. De cele mai multe ori, acele segmente din viaţa ta care sunt asociate cu egoul tău reprezintă manifestări ale unor tipare care au nevoie de iubire şi de iertare. Dacă vei oferi această iubire şi această iertare egoului şi personalităţii tale, vei deveni conştient de anumiţi indivizi şi de anumite evenimente din viaţa ta care îţi declanşează în mod normal starea de durere sau de tristeţe. Dacă le vei oferi şi acestora iubirea şi iertarea ta universală necondiţionată, vei rămâne uimit de profunzimea vindecării care se va produce în fiinţa ta.
Toate evenimentele şi persoanele din viaţa ta care par negative, dificile sau dureroase reprezintă de fapt nişte daruri preţioase. Ele arată că eşti în sfârşit „pregătit” să primeşti vindecarea şi înţelepciunea de care ai nevoie. Dacă te-ai confrunta cu aceleaşi probleme, dar fără să fii pregătit pentru ele, te-ai simţi copleşit.
Această afirmaţie este cu atât mai adevărată în cazul în care ne opunem unei schimbări necesare. Rezistenţa opusă schimbării este de regulă asociată cu un anumit tipar mental, cu o atitudine sau o convingere interioară ce pot deriva dintr-o amintire a sufletului. Amintirile sufletului nu pot fi vindecate cu uşurinţă în mod direct, dar acest lucru este totuşi posibil. Simplul fapt că opui această rezistenţă în faţa schimbării arată că eşti pregătit pentru ea. Rezistenţa îţi arată care este tiparul mental, atitudinea sau convingerea pe care trebuie să le vindeci şi de care trebuie să te eliberezi.
Atunci când aceste amintiri sunt vindecate, călătoria sufletului tău intră pe o nouă frecvenţă de vibraţie, mai înaltă, lucru valabil nu doar în cazul tău, ci şi în cel al tuturor persoanelor asociate cu fosta amintire dureroasă a sufletului tău. Propriile lor călătorii sufleteşti sunt transformate la fel de profund ca a ta. Acest tip de serviciu este foarte înalt, întrucât influenţează nivelul tău de conştiinţă şi nivelul de conştiinţă al altor persoane într-o manieră foarte profundă.
Dacă vei deveni conştient de acest rol aparte al recunoştinţei în viaţa ta, te vei simţi încă şi mai recunoscător. Practic, exprimarea stării de recunoştinţă poate fi comparată cu un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte la vale. Odată pus în mişcare, el tinde să devină din ce în ce mai mare şi să îşi accelereze singur mişcarea. În mod similar, recunoştinţa iniţială tinde să crească şi să se manifeste printr-o recunoştinţă din ce în ce mai mare.
Secretul acestei stări extrem de profunde de recunoştinţă este relaxarea.
Ori de câte ori constaţi că opui rezistenţă în faţa unui aspect al vieţii (oricare ar fi acesta), că manifeşti un anumit nivel de rigiditate în faţa unei situaţii sau a unei persoane, şi cu atât mai mult dacă un eveniment ţi se pare dureros şi trist, este foarte important să urmăreşti să devii relaxat. De cele mai multe ori, atunci când devin conştienţi de astfel de situaţii, majoritatea oamenilor se crispează şi mai tare, devenind tensionaţi, stresaţi, iritaţi, furioşi sau temători.
De aceea, ori de câte ori devii conştient de una din aceste reacţii, spune-ţi în sinea ta: „Ceea ce trebuie să fac acum este să mă relaxez”. Desigur, este posibil ca simpla repetare a acestei afirmaţii să nu funcţioneze. De aceea, te poţi adresa sufletului tău, rugându-l să se relaxeze şi să îţi ofere o binecuvântare.
Oricare ar fi metoda pe care te decizi să o aplici, important este ca de îndată ce devii conştient de o stare de spirit negativă, de respingere sau de opoziţie, să îţi aduci aminte instantaneu că ceea ce trebuie să faci este să te relaxezi. Aceasta este cheia care deschide poarta recunoştinţei, iar recunoştinţa este singura cheie care deschide poarta transformării.
Dacă vei practica recunoştinţa, vei constata că vei începe să manifeşti într-o mai mare măsură emoţiile pozitive, cum sunt blândeţea, flexibilitatea, umorul şi bucuria. Aceste emoţii reprezintă daruri minunate, care îţi pot schimba calitatea vieţii de zi cu zi, dar şi calitatea şi frecvenţa de vibraţie a călătoriei sufletului tău, şi chiar nivelul tău de conştiinţă. Nu trebuie să uiţi că schimbările vieţii de zi cu zi sunt direct asociate şi interconectate cu cele ale călătoriei sufletului tău. Practic, cele două aspecte se influenţează reciproc.
Zhi Gang Sha (Intelepciunea sufletului)
Sursa: http://astrodeva.wordpress.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Multumesc :)
RăspundețiȘtergere