Până
nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre
emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic
din corpul uman ar fi astfel creierul, cu impulsurile sale
electromagnetice. S-a demonstrat însă că avem un emiţător mult mai
puternic. Inima. Una din cele mai mari descoperiri ale secolului XX este
că inima are şi un alt rol decât cel de pompă de sânge.
Descoperirea
a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus
că acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii,
şi că influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru
noi.
În
1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de „creier
al inimii“, după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem
nervos, suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un „mic
creier“ propriu. Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de
40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care
sunt în jur de 100 de miliarde.
Cu
toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să
acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi
chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care
ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi
influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem.
Cercetările
făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în
anii '70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii,
prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate
acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise
de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată şi
în procesarea şi decodificarea informaţiei intuitive.
Cercetări
anterioare descoperiseră că accesul la intuiţie se face şi prin creier,
dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit că inima este mai rapidă
decât creierul în receptarea şi reacţia la informaţiile despre
evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple (McCraty,
Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei
persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei
persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în
inimă.
Inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte
Între
inimă şi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un
dialog, fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt. Există
patru tipuri de conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este
comunicarea neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase:
interesant este că inima trimite către creier mai multă informaţie decât
primeşte, şi e singurul organ din corpul uman care poate face asta.
Deci poate inhiba sau activa părţi din creier, în funcţie de
circumstanţe, influenţând percepţia realităţii şi, în final, reacţiile.
Alt
tip de comunicare al inimii este prin hormoni şi neurotransmiţători:
inima este cea care produce hormonul ANF, care asigură echilibrul
general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale este inhibarea
producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea şi eliberarea
de oxitocină, „hormonul iubirii“.
Al
treilea tip este comunicarea prin unde de presiune, adică prin ritmul
cardiac şi variaţiile acestuia, inima trimiţând mesaje către creier şi
către restul corpului. Şi în al patrulea mod, comunicarea energetică,
prin câmpul electromagnetic al inimii care este mai puternic decât al
oricărui alt organ din corp.
Emiterea unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN
Câmpul
electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât
amplitudinea activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic
produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât
câmpul produs de creier. Acest câmp se schimbă în funcţie de starea
emoţională. Când ne temem, simţim frustrare sau stres, el devine haotic.
Sentimentele
umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile
noastre profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează
atomii, materia.
S-au
realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de
recunoştinţă dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie,
frustrare, molecula de ADN se micşorează, se contractă şi implicit
blochează codurile sale. Tot demonstrat este că aceste coduri se
deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuşeau să emită iar
iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea unei emoţii determină la miime
de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN, chiar dacă mostra studiată
era la distanţe imense de experimentator.
Concluzia
este că sentimentele şi gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar
ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea. Când trăim
compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul ADN, dar mai mult
decât atât, putem transmite aceste modificări în afara noastră, la
distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând tot ce este în
lume.
preluat de pe 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu