luni, 23 iunie 2014

'EU SUNT' - simtamantul fiintarii sau Constiinta


Fericirea si trezirea

 



" Daca exista un scop in existenta, atunci doar acesta poate fi: acela de A Fi Fericiti.
De a fi atat de simpli incat Fericirea sa nu ne poata ocoli nici macar o clipa.
Nu e vorba aici de Fericirea care vine din exterior si este trecatoare. Ceea ce vorbesc este acea Fericire care vine din interior, cand regasesti in tine acest EU SUNT, acest fapt de A Fi, acest infinit al Constiintei.
Cand privesti cu adevarat in Constiinta, 'golul' acela iluzoriu creat de Minte in Suflet, devine plenitudinea Vidului, devine acel vid beatific, preainaltator, acea Bucurie nepieritoare".- I. Spiridon

' Am redat libertatea Sufletului, dupa care a tanjit atata timp.'

'EU SUNT- sau Constiinta - simtul existentei, al fiintarii. Dumnezeu doar Este, Sunt deja Sinele.'

duminică, 15 iunie 2014

Kundalini - Poarta spre inalta constiinta


Imagine
Fiecare dintre noi are o energie spirituala latenta in partea de jos a coloanei vertebrale. In Orient, energia este numita Kundalini. Dar, indiferent sub ce nume este cunoscuta, aceasta energie spirituala este numitorul comun al tuturor marilor religii.
Daca aceasta energie este trezita si convertita in putere interioara, incepem sa ne schimbam. Dezvoltam o intelegere a marilor adevaruri si vedem moartea nu ca un inamic, ci ca o tranzitie minora in marea schema a transformarilor. Suntem capabili sa vedem viata sufletului, partea eterna din noi.
O persoana care are trezit Kundalini vede cu regularitate universul prin viziuni si experiente spirituale “extracorporale”. O perspectiva mai cuprinzatoare a vietii eterne a sufletului ii permite acestuia sa-si evalueze semnificatia existentei fizice actuale intr-o perspective adevarata.
Aceasta intelegere reduce mult anxietatea in diferite aspecte ale vietii, pe langa eliminarea fricii de moarte ca un sfarsit la toate sau un salt in necunoscut. Construieste o pace interioara si ne inspira sa ne construim o viata plina, corecta, etica, onesta si pioasa. In acelasi timp, permite o tranzitie usoara si pasnica catre sferele vibratiei superioare cand ne eliberam de adaposturile noastre pamantesti si ne mutam in alta parte.
In scripturile marilor religii ale lumii, ca si in Societatea Teosofica, aceasta “alta parte” este impartita in sase planuri superioare care exista dincolo de planul fizic: eteric, astral, psihic(mental), spiritual, cosmic, nirvanic. Astfel cu totul sunt sapte diviziuni ale universului, incepand cu cel fizic. Cerul al saptelea din mitologia vestica isi are originile in acest concept. Personalitati din timpul nostrum precum Sri Aurobindo, Osho Rajneesh, Carl Jung, Geraldine Cummins, Gladys Osborne Leonard si Martinus de asemenea erau familiari cu cele sapte planuri.
Sufletul nostru este destinat sa treaca prin aceste lumi pentru a-si atinge telul final: contopirea cu Sufletul Divin. Aceasta uniune implica o apropiere de Dumnezeu, dar in acelasi timp o pastrare a individualitatii personale. Se crede ca celor sapte planuri ale realitatii le corespund cele sapte chakre sau centri de constiinta si energie din corpul uman, cu energia Kundalini in partea de jos. Trezirea energiei Kundalini inseamna activarea succesiva a acestor centri.
Trezirea Kundalini este adevaratul inteles al expresiei “nascut din nou” sau “trezirea prin a doua nastere”. Cum Iisus a spus, numai cel nascut a doua oara poate intra in Imparatia Cerurilor.
Imagine

KUNDALINI SI PORTILE RAIULUI

Stim ca universul este impartit in sapte dimensiuni de frecvente diferite.
Noi apartinem de cel mai grosier si solid plan fizic.
Vecinul lui este planul astral si dupa aceea se gaseste planul mental, mai subtil.
Cel mai subtil plan este planul existentei divine.
Cel mai comun, planul astral, in care calatoresti in visele pe care le ai.
De asemenea se intampla in circumstante speciale – in timpul bolii, anesteziei sau transei. Poti de asemenea sa calatoresti in dimensiunea astrala sub influenta hipnozei, dar in acest caz trebuie sa gasesti un terapeut in care sa ai incredere, caci poti sa nu-ti amintesti ulterior calatoria.
In timpul experientelor de moarte clinica, calatorii in dimensiuni subtile capata gustul vietii de dincolo. Dar aceste experiente nu sunt sub controlul tau si este posibil sa se intample o singura data.
Venim din casa noastra adevarata, din regiunea raiului a carui amintire ramane in sufletul si inima noastra si avem dorinta de a ne reintoarce acolo.
Calea autentica si permanenta de a deschide portile raiului este prin trezirea energiei Kundalini. Este metoda clasica testata in timp si dezvoltata de yoghini de-a lungul a cateva milenii si despre care este scris in scripturile stravechi, precum Vedele si Upanisadele. In toate credintele si traditiile procesul este similar, dar detaliile tehnice si numele difera.
Kundalini este energia spirituala care zace dormitand la baza maduvei spinarii. Cand se trezeste, aceasta trece prin cele sapte chakre, sau centri energetici, de-a lungul coloanei vertebrale. Aceste sapte chakre sunt in conexiune cu cele sapte dimensiuni ale Universului si, prin ele, primesti acces permanent si natural catre rai. Odata ce kundalini se trezeste si trece de chakra a treia, niciodata nu se mai intoarce complet in punctul din care a plecat. Acest proces este ireversibil si te plaseaza in mod irevocabil pe drumul catre adevarata ta casa. In inima ta este un sentiment de fericire si pace. Intrebarile tale sunt inlocuite cu cunoastere si incepi sa traiesti o viata mai implinita.
Trecerea kundalini este graduala si ai semne clare la fiecare chakra pe care aceasta o parcurge, sub forma culorilor si sunetelor. Culorile sunt cele ale curcubeului, astfel cand prima chakra se deschide vezi culoarea rosu, la a doua portocaliu si asa mai departe. Yoghinii aflati la cel mai inalt nivel vad culoarea violet. In mod similar, cand prima chakra se deschide, auzi sunetul unui tunet, cand se deschide cea de-a doua auzi sunetul marii care urla sau ragetul unui leu si asa mai departe.
Cu deschiderea fiecarei chakra are loc o transformare a personalitatii, pe masura ce kundalini trece prin ea. Cand chakra de baza se deschide, persoana va depasi inamicii eterni: lacomia, pofta trupeasca, furia, atasamentul, egoismul. Cand chakra sacrala se deschide, persoana va transcede sexul. Cu deschiderea chakrei plexului solar, persoana trece granitele dintre lumile inferioare si superioara, iar practicantul incepe sa viziteze lumile raiului in vise, viziuni si transe. Persoana incepe sa aiba un anumit control asupra evenimentelor vietii. Cand chakra centrala, a inimii, se deschide, inima se umple cu dragoste divina si ucenicul incepe sa arate dragoste neconditionata pentru toata lumea. Odata cu deschiderea chakrei de la baza gatului, persoana dobandeste libertatea din neadevar, puterea discursului si a autoexprimarii. Deschiderea centrului gatului activeaza un punct in craniu numit bindu, din care energia sacra se revarsa in organism, permitand practicantului sa se regenereze si sa se elibereze de boli. Aceia care ajung la acest nivel arata mai tineri si au un plus de farmec in personalitate. Drumul catre Imparatia Cerurilor le este acuma deschis. Cu deschiderea celei de-a sasea chakre, dintre sprancene, Eul persoanei este fragmentat in mii de bucati, persoana este martora mortii Eului intr-o forma oarecare. Dupa experienta mortii urmeaza experienta invierii, insotita de o bucurie si o beatitudine fara precedent. La acest moment, persoana poate vedea o forma indragita si adorata a lui Dumnezeu si poate trai experienta imparatiei Lui.
Deschiderea chakrei coroanei are loc in momente scurte de stralucire si trupul persoanei se deschide pentru ca sufletul sa se uneasca cu absolutul. Majoritatea practicantilor decid sa traiasca pana cand timpul care le-a fost dat sa traiasca pe pamant ia sfarsit. Ei doresc sa impartaseasca altora cunoasterea pe care au dobandit-o. Aceasta poate fi din doua motive: fie iubesc pe toata lumea in mod neconditionat si doresc sa ajute la obtinerea eliberarii, fie nu doresc sa elimine toate motivele pentru a se intoarce pe pamant in incarnarile viitoare.

(fragmente din “Kundalini-poarta catre inalta constiinta” de Ravindra Kumar si Jytte Kumar Larsen)

Sursa: http://fiituinsutimaa.wordpress.com/2014/05/09/poarta-spre-inalta-constiinta-reintoarcerea-acasa/

joi, 12 iunie 2014

A binecuvanta

sun-blessing-judaism-finger-hold-3Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare, pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre voi.Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de munca, la cel de relaxare, binecuvantati pe acestia. Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina acesteia se va revarsa si ii va calauzi pe cale. Atunci cand va intalniti si discutati cu diverse persoane binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii.

Binecuvantati-le aspectul financiar si abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar si pentru voi intr-o buna zi vor rasari roadele acestor acte, si va vor lumina viata acolo unde ea parea arida.
 
Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu voi intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet, pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze.
 
A binecuvanta insemna ca din adancul fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb. A binecuvanta inseamna a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.
 
 A binecuvanta inseamna a invoca astfel ca grija Divina sa se reverse peste cel la care ne gandim, inseamna a vorbi sau a gandi cu recunostinta.
 
A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara, fara nici o forma de discriminare, este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.
Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati cu fervoare, pentru ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti.
 
Incercarile prin care trecem sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri ne insotesc in acestea.
 
A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala, omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura. Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp! Deci, pastrati-va permanent intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara prezenta lui Dumnezeu.Fiti binecuvantati!
 
                                                                                                      de Pierre Pradervand
 
Sursa articol: http://astrodeva.wordpress.com/2013/04/19/a-binecuvanta/

miercuri, 4 iunie 2014

Calea inimii

Eu Sunt Arhanghelul Chamuel

Sunt aici pentru a vă trimite binecuvântările mele cerești care să vă aline inima. Eu sunt Mesagerul Inimii, așa că inimile voastre se pot deschide.
Când inimile voastre sunt deschise, nu mai sunteți sub influența controlorilor. Inima voastră este cea care vă eliberează, care vă oferă libertate față de toate forțele puterii și controlului. Care vă oferă propria voastră suveranitate.

Dacă voi, umanitatea, vă treziți din visele minții voastre, o minte care nu este conectată încă și hrănită de puterea inimii voastre, atunci lumea voastră se schimbă, viața voastră se schimbă și tot ceea ce a fost suferință se transformă în bucurie. Și totul, tot ce a fost alienare, separare, izolare, devine unitate, devine iubire, devine unime.

Nu există nici o altă cale decât Calea Inimii, preaiubiții mei, numai să vreți să înțelegeți.
Nu există nici o tehnică, nu există nici o intenție, nu există nici o strategie, nu există nici un mijloc și nu există nici o altă cale decât Calea Inimii. Aceasta este Calea lui Dumnezeu!
Cuvintele pe care vi le spun, da, sunt cuvinte, dar ele sunt vibrații ale inimii. Ele sunt fluxuri sacre ce curg către voi, către inimile voastre, din inima mea. Aceasta este comunicarea imediată și directă dintre ființa mea și ființa voastră.

Dragă umanitate, adu-ți aminte, trezește-te, te rog, la comoara care ești, la inima care este semnul rasei tale divine, cel prin care umanitatea este recunoscută în întregul univers!
Inima voastră este cea care va pune capăt separării, care va pune capăt tristeții, care va pune capăt suferinței. Inima voastră este ușa către libertate. Ea schimbă vechea paradigmă și deschide ușa spre o nouă lume.

Eu Sunt Chamuel și vin spre voi cu acest mesaj al lui Dumnezeu. Eu Sunt mesagerul lui Dumnezeu și vin la tine, umanitate, care ești într-adevăr o emanație a lui Dumnezeu.
TU ești cu adevărat Dumnezeu cel Întrupat!
Vă salut inimile, vă salut infinitatea voastră eternă si, cu Raza Aurie, care este semnul mesagerului lui 
Dumnezeu în forma mea, vă salut, vă binecuvântez, revărs asupra voastră grația lui Dumnezeu, astfel încât inimile voastre să se trezească și să-și amintească!
Fie ca inimile voastre să deschidă ușile către eterna voastră libertate și bucurie, să vă dezvăluie Iubirea care sunteți, Dumnezeul care sunteți!
Fiți binecuvântați, fiți binecuvântați, fiți binecuvântați!

Eu Sunt Chamuel

Mesaj canalizat de Ute Possega – Rudel link catre articolul original

Traducere Monica Poka


Sursa: newsletter Terapie prin Iubire