Nu trebuie să schimbăm lumea pentru a ne fi bine.
Trebuie doar să ne schimbăm pe noi, și vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Te-ai gândit vreodată care este cauza primordială a tuturor stărilor de rău, a bolilor, a conflictelor, a fricilor sau a tuturor emoțiilor negative care îți otrăvesc zilnic viața?
Te-ai gândit că, indiferent ce s-ar întâmpla neplăcut, negativ în viața
ta, acel lucru are o cauză primordială pe care o poți găsi doar dacă dai
la o parte emoția și îți folosești rațiunea? Dacă ai răbdare să
analizezi, să te duci pe firul ierbii, cum s-ar zice, și să le pui pe
toate cap la cap, vei vedea că toate drumurile duc în același loc.
Este un punct comun de la care pornesc toate - bune sau rele - depinde pe care le hrănești.
Este IUBIREA DE SINE!
Binețe, cititorule!
Înainte să sari și să faci vreun comentariu legat de titlu, te provoc
să-ți folosești înțelepciunea de a citi până la capăt acest material, și
de a nu scoate din context ceva care servește doar ego-ului tău, pentru
a-l hrăni și a-l scoate la înaintare ori de câte ori devalorizarea de
sine îți dă ghes.
În fond, despre asta vreau să-ți vorbesc: de ce suntem așa cum suntem,
de ce nu ne mai auzim unii pe alții și de ce vrem tot timpul să avem
dreptate.
Găsește-ți un loc confortabil, creează-ți un moment doar pentru tine, pornește muzica și hai să povestim.
Auzim în fiecare zi tot felul de lucruri care fie ne bucură, fie ne
întristează; după sufletul nostru, bunul simț din dotare, setările
morale și credințele pe care le stăpânim sau ne stăpânesc.
Ceea ce este bucurie pentru unii, e motiv de supărare, tristețe, și dezamăgire pentru alții.
Gândește-te la reacția pe care o provoacă rezultatul unui meci decisiv
sau rezultatul alegerilor prezidențiale, de exemplu. Suporterii
câștigătorilor se bucură, pe când cei ai echipei învinse își manifestă
frustrarea în diferite moduri.
De ce ne bucurăm când cineva, cu care ținem, câștigă? Ne ajută asta să
fim mai buni, mai sănătoși, să mâncăm mai bine, să se instaleze pacea și
armonia în viața noastră?
Dar, de ce ne deranjează când pierde cineva cu care ținem? Doar nu în asta constă viața noastră, nu? Sau da?
Ce ne face să fim atât de tranșanți în părerile legate de persoane,
lucruri sau evenimente străine vieții noastre încât să permitem ca
rezultatele să ne afecteze direct calitatea energiei care ne curge prin
corp?
Suntem așa pentru că am uitat de esența noastră, de forța, puterea și
înțelepciunea cu care am venit înzestrați în codul genetic, ne-am anulat
capacitatea de a ne crea propria lume, propriile reușite, și, din
uitare de sine, am înmânat controlul construcției vieții unor arhitecți
străini sufletului, dar prieteni buni ai ego-ului: AȘTEPTĂRILOR și
PROIECȚIILOR.
De ce dăm atâta importanță așteptărilor și proiecțiilor pe care nu ni le
cere nimeni, dar pe care le ridicăm la rang de importanță vitală?
Hai să vedem împreună.
AȘTEPTĂRILE apar atunci când ne-am rătăcit pe drumul echilibrului, armoniei, păcii și iubirii.
PROIECȚIILE apar atunci când, în loc să remediem imediat situația, avem
pretenția ca altcineva, pe care noi l-am proclamat puternic, să repare
toate stricăciunile pentru a ne face echilibrați, armonioși, împăcați cu
noi și plini de iubire.
Ne așteptăm ca altcineva, proiectat de noi capabil, să vină să ne repare
stricăciunile pe care tot noi le-am creat, și să ne readucă liniștea pe
care o construiește fiecare după cum crede.
De ce? Pentru că am pierdut contactul cu noi înșine, cu esența noastră,
cu iubirea de sine cu care ne suntem datori. Și atunci, în lipsa unei
imagini proprii, folosim ca oglinzi imaginile celor din jur,
interpretându-le ca fiind ale noastre, și încercând să le ajustăm prin
prisma așteptărilor și a proiecțiilor pe care facem.
Cele mai banale și mai frecvente exemple le vedem zilnic în relațiile interumane.
Indiferent de genul (masculin sau feminin) pe care îl voi folosi, exemplificările sunt valabile pentru toată lumea.
„Mă aștept ca viitorul partener de viață să fie exact așa cum l-am
proiectat în visele mele, începând din copilărie și până acum. Altfel
voi fi o victimă nefericită.”
Și ce ai făcut tu pentru ca visele tale să devină posibile? Tu te-ai
construit pentru a îndeplini dorințele cui? Fericirea e dată doar de
tine, ea nu e creată și facută cadou de alții.
„Mă aștept ca partenera de viață să-mi alunge singurătatea, pentru că așa mi-am proiectat consoarta ideală”.
Aha, deci ești singur în viața ta? De ce? Când ai întrerupt
parteneriatul cu tine însuți? De ce altcineva trebuie să-ți umple golul
lăsat când te-ai pierdut pe tine însuți?
„Mă aștept ca toată lumea să vadă cât de bun și valoros sunt, atât
acasă, cât și la serviciu; să mă laude în conformitate cu imaginea pe
care eu vreau să o proiectez în exterior”.
Și care e acea imagine? Pentru că dacă nici tu nu știi, vei avea toată
viața așteptări incorecte, ireale. Cât de bun și valoros ești cu
adevărat? Abia când vei ști nu te vor deranja aprecierile altora.
„Viața mea este razna pentru că nu sunt tratată așa cum cred că aș
merita din plin, și mă aștept ca toată lumea din jurul meu să vadă câtă
nevoie de ajutor am”.
Ai nevoie să te regăsești pe tine însăți, sau de corul bocitoarelor?
Păi, dacă tu te tratezi cu atâta lipsă de respect de sine, cum te
aștepți ca alții să te trateze?
”Tuturor pare să le meargă cu mult mai bine decât mie; alții sunt mai
sănătoși, mai tineri, mai puternici, mai rapizi, mai bogați decât mine.
Din această cauză mă consider nedreptățit și mă aștept să fiu ajutat,
iar soarta să mă răzbune”.
Ok, știi că astea sunt proiecțiile tale proprii, nu-i așa? Acestea sunt
grade de comparație, ceea ce înseamnă că în mintea ta există un etalon.
Iar dacă tu ești acela, nu te deranjează să fii unul aflat pe minus?
Măcar știi clar ce înseamnă sănătos, tânăr, puternic, bogat, rapid, sau
sunt noțiuni create doar de frustrarea ta, sau împrumutate de la
televizor?
„Nu mă descurc cu banii, iar din această cauză mă aștept să primesc
totul gratis pentru că mi se cuvine! Toți cei care îmi cer bani sunt
niște exploatatori nesimțiți și nesimțitori la nevoile și necesitățile
celor oropsiți de soartă”.
Deci singura diferență dintre cei care au bani și tine este că sigur ei
sunt escroci nesimțiți și că nu e posibil ca ei să fi muncit pe brânci
și să nu-și piardă timpul cu plângeri de milă și jeluiri legate de cine
cred că ar putea ei fi, cum faci tu, nu-i așa? Păi, dacă te crezi
oropsit, tu îți dai seama ce imagine distorsionată poate crea mintea ta
în această situație?
„Sunt bolnavă și de aceea mă aștept ca toată lumea să mă menajeze, să mă
ajute, să mă servească și să-mi fie la dispoziție când și cum vreau. Și
totul gratis pentru că, nu-i așa, sunt neputincioasă. Mă aștept ca în
această situație nu numai să nu plătesc nimic, dar să și primesc bani
pentru că sunt o biată victimă!”
Deci tu nu ai nicio vină? Nu hotărârile, încăpățânările și orgoliile
tale din perioada înfloritoare te-au adus în casa bolilor, nu-i așa? Îți
dai seama că proiectând pe ceilalți imaginea de salvator ai uitat tu,
de fapt, cum să te mai ajuți și ești dispusă să accepți orice atât timp
cât ți se respectă, tot ție, condițiile? Bolnavă, bolnavă, dar măcar
orgolioasă, nu?
„Sunt atât de corect, respect toate regulile, țin toate posturile; nu
înjur, mă îmbrac decent. Sunt foarte credincios și foarte evlavios. Mă
aștept ca toți să fie la fel, să se comporte și să vorbească într-un
anumit fel, altfel nu stau de vorbă cu ei. Dacă se îmbracă cum nu-mi
place, mănâncă altceva, au altă opinie sau orientare politică și
religioasă decât mine, nici nu merită să îi salut pentru că sunt niște
păcătoși”.
Du-te tu, sfântule încarnat care ești! Îți dai seama că te cumporți ca
însuși Dumnezeu, nu? Frumoasă proiecție ți-ai asumat, trăi-ți-ar neamul!
Cine te-a instalat în scaunul de deținător al adevărului universal?
Ești atât de perfect încât îți permiți să emiți judecâți de valoare, nu?
Toate astea vin din puțul înțelepciunii zen la care ai ajuns?
Și exemplele ar putea continua. Sunt sigură că ai prins esența.
Esența este că dacă evenimentele decurg după așteptările noastre și în
conformitate cu proiecțiile pe care le face mintea noastră, doar atunci
ne putem proclama fericiți și mulțumiți de evoluția lucrurilor din viața
noastră.
Cam acesta este programul care ne guvernează traiul, dragilor, și pe
care îl botezăm cu nume pompoase gen „armonie”, „liniște”, „pace”,
„cunoaștere”, și pe care nu îl guvernează decât orgoliul, „argatul” umil
al mărețului ego.
* * * * * * * * *
„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, spune o vorbă foarte
înțeleaptă care, dincolo de banalul cu care este mânuită, ascunde o
capcană foarte subtilă: dacă tu nu te iubești pe tine, nu ai cum să-i
iubești pe ceilalți!
Sau, cum te iubești pe tine, la fel îi iubești și pe ceilalți.
Dar dacă tu îi urăști pe ceilalți, pui condiții la nesfârșit, ai doar
reproșuri și critici la adresa lor, ești cârcotaș de meserie, oare ce
spune asta despre cât de mult te iubești pe tine?
Și dacă nu te mai iubești pe tine, ajungi să te uiți, să te trădezi,
să-ți încalci toate promisiunile pe care ți le-ai făcut înainte de a
veni aici, pe Pământ, în scopul de a evolua.
Ce ne face să ajungem atât de comentatori, cârcotași și degrabă punători de condiții?
Comportamentul identic venit din partea părinților, rudelor,
apropiaților, cadrelor didactice, asigurătorii de servicii, preoților,
bisericii, conducătorilor.
„Cum să fii altfel dacă așa e sistemul?”, am auzit de multe ori.
Dacă tu crezi că pentru a avea pace și liniște sufletească, a trăi cu
tine și cu ceilalți în armonie, deci a te iubi pe tine însuți, trebuie
să faci parte dintr-un sistem (religios, politic, civil), ești deja
deviat de la drumul tău și de la adevărul cu care ai venit și pe care îl
ai ștanțat deja în ADN.
O viață plină de frustrări, condiționări și victimizări, și goală de
iubirea de tine naște monștri. Pe de-o parte este vorba despre toată
gama de emoții negative care ne afectează calitatea vieții și sănătatea
(fricile, furii, dezamăgiri, nesiguranță, neliniști, etc). Pe de altă
parte este vorba despre urmașii noștri biologici, copiii, cărora le
înăbușim din fașă puritatea, le anihilăm inocența și îi transformăm
încet în copiile frustrate ale vieții noastre, pentru a nu fi singuri pe
căile greșite pe care le-am ales.
Sinele știe când ceva nu e bine, nu e conform cu adevărul pe care am
promis a-l respecta înainte de a veni aici, și încearcă să ne trimită
mesaje. Ego-ul intervine și permite să treacă doar ceea ce îl satisface
pe el, utilizând o armă puternică: orgoliul.
Sinele avertizează, orgoliul se umflă, ego-ul mușamalizează.
Ego-ul se extaziază când aude doar ce vrea, orgoliul este periat, sinele se întristează.
Orgoliul urlă, sinele este redus la tăcere, ego-ul jubilează.
Încet, fără să îți dai seama, te-ai pierdut undeva pe drum, câte puțin
la fiecare răscruce ratată. Cu fiecare drum greșit, părțile din tine pe
care le-ai cedat au fost înlocuite cu așteptări și proiecții, cu atât
mai multe cu cât te încâlcești mai tare.
Sufletul se îmbolnăvește, iar corpul pierzându-și esența - sinele - se îmbolnăvește și el.
Disperarea își face simțită prezența, dar ego-ul își trimite orgoliul și o transformă în victimizare.
* * * * * * * * *
După ce ți-ai dat la o parte emoția și îți folosești rațiunea, ai înțeles care este cauza primordială a negativității din viața ta?
Ai înțeles care este punctul comun de la care pornesc toate - bune sau rele - depinde pe care le hrănești?
Este ceva ce nu are legătură cu ego-ul care își urlă perfecțiunea în gura mare, tuturor.
Este ceva ce nu poate rezona cu orgoliul care se bate cu pumnii în piept cât de mult trebuie să-i iubești pe alții.
Este IUBIREA DE SINE!
Este respectul față de esența ta.
Este credința în tine, fără de care nu poți face nimic.
Este însoțitorul tacit al vieții tale.
Este condiția pentru a-i putea ajuta pe alții.
Este oglinda corectă a ceea ce ești și ce trebuie să faci atunci când toți îți sunt potrivnici.
Este condiția sănătății și integrității tale.
Este obligația față de promisiunea făcută Universului.
Tot restul este o opțiune, o alegere. Te alegi pe tine sau alegi orgoliul, ego-ul și tot trusoul de emoții negative?
Cu alte cuvinte, chiar tu ești o opțiune pentru tine: adevăr sau ego?
Trebuie doar să ne schimbăm pe noi, și vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 25 decembrie 2014
Sursa articol : http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2014/12/iubirea-de-sine-intre-ego-si-adevar.html
