Eliberarea de control

Florina Onetiu,
Life Coach
Fondator Academia Femeilor
www.academiafemeilor.ro



Care a fost evoluţia noastră în timp, de am ajuns să credem că “trebuie” să fim în control, să ne controlăm toate mişcările şi, mai ales, să vrem să controlăm totul din jurul nostru: oamenii, lucrurile, timpul, natura şi, cel mai ciudat, conştiinţa?

M-am întâlnit cu un prieten ieri şi am discutat multe ore despre ce înseamna “a fi în control”. Discuţia a descurs extrem de interesant, mai ales că preietenul meu susţinea că nu-şi poate imagina viaţa “fără intervenţia lui supremă”.  Spunea el:  “cine mai sunt eu dacă nu reuşesc să-mi fac viaţa aşa cum vreau eu?”. Şi avea dreptate. Singura diferenţă constă în interpretarea acestei declaraţii, care permite două variante.

1.„Mă aştept ca viaţa să fie aşa cum am fost eu programat, aşa cum mintea mea îmi spune că trebuie să fie: să pot şti întotdeauna ce <face> mediul meu, pentru că atunci cei din jur mă vor accepta, atunci voi deţine controlul vieţii mele şi nu voi suferi.”
2. “Viaţa mea este urmarea manifestărilor mele autentice şi vreau să o trăiesc aşa. Eu sunt singurul în măsură în a-mi accesa conştiinţa şi a alege să am o experienţă minunată cu viaţa mea, lăsându-ma ghidat de potenţialul meu unic, de pasiune şi de misiunea mea.”

Tipuri de control

Ca să înţelegeţi şi mai bine ce vreau să spun, unul dintre autorii mei preferaţi, Wayne Dyer, spunea că “Nu poţi să controlezi ceea ce se întâmplă în afara ta. Dar poţi întotdeauna să controlezi ceea ce se întâmplă în interiorul tău”.
“Controlul interior”înseamnă a fi capabil să-ţi observi mintea, programele ei, moştenirile genetice şi să-ţi înţelegi reacţiile, apropiindu-te tot mai mult, de fiecare dată, de starea ta de conştienţă. În această stare, te poţi detaşa de durere, fără s-o mai simţi, doar s-o priveşti. În această stare poţi privi mintea cum îşi joacă tragediile şi să înţelegi că eşti mai mult decât mintea ta. În această stare, de control interior, poţi trăi cu bucurie şi cu pace interioară, fără a mai supravieţui doar ca reacţie a mediului tău şi fără să te mai aştepţi ca totul sa fie perfect aici.
Pe de altă parte, tot mai mulţi oameni trăiesc trauma de a alege să aibă falsa dorinţă de a controla totul din jurul lor. Aceşti oameni sunt tot mai uşor de recunoscut. 

Cum recunoşti un om obsedat de control?

Scriu în continuare câteva caracteristici ale acestor oameni “freak control”, în care foarte mulţi se vor regăsi. Ei declară că nu pot avea încredere în oameni. Ei îşi fac liste pentru orice fac în viaţa lor. Ei acceptă cu greu să plece la drum, iar altcineva să conducă. Ei cred că pot face toate lucrurile cel mai bine. Ei trăiesc ca să aiba dreptate şi cred că nu greşesc niciodata. Ei vor întotdeauna atenţia tuturor. Ei planifică toate întâlnirile sociale. Ei se plictisesc atunci când alţi oameni vorbesc. Vacanţele lor sunt planificate în detaliu. Ei cred că ştiu tot ce e mai bine pentru alţii. Nu prea împrumută sau dau lucruri. Ei sunt nişte perfectionişti ai relaţiilor. În general, poartă aceleaşi haine pentru a nu schimba prea mult. Nu prea se bucură de surprize. Sunt extrem de punctuali şi nu suportă ca alţii să întârzie. Sunt încăpăţânaţi. Au tendinţa de a nu asculta alţi oameni şi să-i întrerupă tot timpul. Nu le place deloc să se supună. Nu le place când alţii nu sunt de acord cu ei şi vor să demonstreze că au dreptate. Când se uită la TV trebuie să aibă telecomanda. Se simt insultaţi de-a dreptul când ceilalti nu le urmează sfaturile… Cu alte cuvinte, aceşti oameni sunt dominatorii vieţii lor şi vor să fie dominatorii vieţii celorlalţi! În accepţiunea celor din jur, ei par puternici, siguri pe ei şi fără “probleme” , când , de fapt, ei suferă profund şi se ascund sub această masca pentru că aşa cred ei că vor fi iubiţi de cei din jur!

De unde vine controlul?

În copilărie, între 2 şi 4 ani, copilul se simte trădat de părintele său de fiecare dată când acesta nu-şi respectă o promisiune sau îi trădează încrederea. Trăieşte această trădare mai ales în relaţia lui de dragoste sau sexuală. Copilul trăieşte de asemenea o trădare de fiecare dată când simte că părintele de acelaşi sex a fost trădat de către celălalt părinte. 

Resimte acest lucru ca şi cum i s-ar întâmpla lui personal. Un sentiment de trădare poate fi trăit şi atunci când o fetiţă este lăsată deoparte de tatăl ei, atunci când se naşte un bebeluş băiat în familie. Când copilul începe să trăiască sentimente de trădare, îşi creează un comportament fals pentru a se apăra, un comportament controlator şi dominator care, crede el, că îi va permite să poată să nu se mai simtă niciodată trădat şi să primească iubirea celor din jur. 

El se transformă încet-încet într-un dominator care controlează pentru a fi atent la respectarea propriilor angajamente, pentru a fi fidel şi responsabil sau pentru a se asigura că ceilalţi îşi respectă promisiunile. 

Dominatorul este cel care are cele mai multe asteptări de la ceilalţi, deoarece îi place să prevadă totul şi astfel să controleze. Îşi afirmă convingerile cu forţă şi se aşteaptp ca şi ceilalţi să adere la credinţele lui. Chiar daca se impune, dominatorului nu-i plac situaţiile conflictuale, pentru că acolo nu ar deţine controlul. Ego-ul său se simte frustrat imediat când cineva îl critică în ceea ce face. Asta pentru că  nu-i place să fie supravegheat, mai ales de către un alt dominator. Are multe dificultăţi cu persoanele autoritare, deoarece crede că acestea vor să-l controleze.
Cea mai mare teama a lui este despărţirea pentru că, pentru el, aceasta este o formă de înfrângere, de trădare din nou. Cu toate acestea, genul acesta de persoane trăiesc cele mai multe despărtiri. 

Cum pot scăpa de control?

La fel ca şi orice rană, şi această rană de trădare se poate “vindeca” cu tot cu acest comportament dureros de dominator. Poţi începe să trăieşti doar prin “control interior”, prin simţăminte curate, prin observarea acestui control şi vei şti că acesta este drumul bun. Vei vedea că se va produce ceva miraculos: toate lucrurile vor ieşi mult mai uşor, oamenii vor veni spre tine deschişi şi neobedienţi, iar tu vei începe să te manifeşti fără nicio aşteptare. Mai jos sunt 7 moduri prin care poţi începe să scapi de control.

1.Exersează în fiecare zi încredrea în persoanele pe care vrei să le controlezi. 
2.Renunţă la traiul în trecut şi în viitor. Trăieşte prezentul cu tot ce-ţi oferă el şi nu te mai gândi la ceea ce a fost sau la ceea ce urmează. Renunţă la obiceiul de a anticipa situaţii. 
3.Învaţă să îmbrăţişezi schimbarea. Totul în viaţă se schimbă continuu. Lasă-te dus de valul schimbării de fiecare dată când pare câte una. Opreşte-te în a mai da sfaturi când nimeni nu are nevoie!
4.Iartă-te pe tine şi pe toţi ceilalţi! Conştientizează că te simţi trădat şi te învinovăţeşti că nu ai fost destul de controlator când, de fapt, exact acest comportament ţi-a adus trădarea. Iartă-te pentru că reacţionezi aşa dintr-o interpretare a unor situaţii din copilărie care ţi-au generat un comportament dominator. Dar tu, cel autentic, nu eşti asa! Începe să te cunoşti pe tine, cel adevărat, iartă-te pentru comportamentele tale şi iarta-i pe cei din jur!
5.Relaxează-te! E necesar să te relaxezi cât de des poţi în momentul în care conştientizezi că ai un comportament de „freak control”. Poţi face exerciţii fizice, de respiraţie, de relaxare, de meditaţie. 
6.Gândeşte-te şi la cei din jur! Trăim conectaţi unii cu alţii, aşa că dacă vrei ca oamenii din jurul tău sa fie fericiţi pentru ca şi tu, la rândul tău, să primeşti această fericire înapoi, începe să-i laşi pe cei din jur să-şi trăiască viaţa asa cum simt fără să încerci să-i controlezi. 
7.Învaţă să ai încredere în tine, pentru că singur poţi să-ţi trăieşti viaţa într-un alt mod mai relaxat, mai prezent, mai plin de potenţialul tău real.

Este un moment bun acum, la sfârşit de an să lăsăm în urmă lucrurile care ne aduc suferinţă şi nouă, şi celor din jur. Supravieţuind cu această mască de dominator, vei avea întotdeauna aşteptări, pe care oamenii nu vor putea să le îndeplinească, vei suferi şi te vei imbolnăvi. De fapt, toate experienţele cu oamenii, toate durerile resimţite sau chiar bolile de control dobândite (fobii, anxietate, atacuri de panică etc) apar în viaţa noastră ca lecţii prin care să învăţăm şi să reuşim să ne dăm “remove mask”. În orice moment puteţi alege să trăiţi, nu să supravieţuiţi, conştientizând lecţia primită şi începând să trăiţi cu bucurie, fără control, viaţa pe care aţi primit-o. 

Rugaciunea ultimilor stareti de la OPTIMA

Doamne, daruieste-mi sa primesc cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua de astazi. Invredniceste-ma sa ma dau intru totul Sfintei Voii Tale. In tot ceasul povatuieste-ma si in toate ma sprijina.
Oricare ar fi vestile pe care le voi primi in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si intarit in credinta ca peste toate este Sfanta Ta Voie.
In toate faptele si cuvintele mele, Tu calauzeste-mi gandurile si simtirile. In toate intamplarile neasteptate nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine.
Invata-ma sa fiu deschis si intelept cu fiecare, pe nimeni amarand, pe nimeni intristand.
Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei.
Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert.
Amin

multumesc d-lui Neculai Voineag ca mi-a trimis aceasta rugaciune minunata.

Ascensiunea

Numărătoarea inversă
Salutări, dragilor! Noi suntem Consiliul Superior din Orion!
Astăzi ne vom continua călătoria spre data de 21 dec.2012. Mulți dintre voi, dacă nu cumva toți, vreți să cunoașteți ce va fi după 21.dec.2012.
Din nou spunem, așa cum am spus și până acum, aspectul exterior nu este încă stabilit pentru că depinde foarte mult de hotărârea voastră. Dar, indiferent de ceea ce se întâmplă în exterior, chiar dacă este vorba despre un eveniment spiritual uriaș, cum ar fi Ascensiunea, totul depinde de aspectul și modificările interioare. Multe evenimente se produc după 21 dec., evenimente pe care le cunoașteți și pe care le numiți sărbătorile de iarnă legate de sfârșitul unui an și începutul celui următor.
Ce puteți face pentru voi?
Ce se poate face pentru a aduce mai aproape unitatea pe planetă?
Ce puteți face pentru a vindeca rănile trecutului, pentru a vă deschide inima, pentru a permite extinderea voastră dincolo de universul celei de a 3-a dimensiuni?
Căutați răspunsurile în interiorul vostru! Toate răspunsurile sunt acolo și toate soluțiile. Nu veți găsi niciun loc mai bun, de unde să culegeți informații, decât interiorul ființei voastre.
Pentru că voi sunteți ființe de lumină îmbrăcate temporar în carne. Folosiți discernământul vostru interior pentru a decide dacă vă aflați în aliniere cu imensitatea sau nu. Pentru că adevărul este că… nu există nici un “ultim adevăr” care să-i cuprindă pe toți.  Unicitatea fiecăruia nu poate fi reprodusă de nimeni și asta înseamnă că nu va exista niciodată o singură soluție pentru toată lumea.
Apropierea de eveniment face ca întrebări de genul:” Ce se va întâmpla cu planeta? Ce se va întâmpla cu oamenii?, devin tot mai frecvente.
Sfatul nostru este să vă analizați atitudinea interioară pentru a vedea dacă vă simțiți în rezonanță cu ceea ce așteptați, adică dacă simțiți că este evenimentul care ați sperat să se întâmple și dacă-l primiți cu inima deschisă. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci tot ceea ce va urma va fi o minunată împlinire a ființei voastre, un salt dimensional important, care va însemna un nou nivel atins în evoluția voastră.
Nu veți trăi cu toții același adevăr, nu va avea toată lumea aceeași revelație. Nimeni nu va trăi adevărul ultim și fiecare va avea trăirile lui, realitățile lui, căci acest eveniment nu este un tăvălug care nivelează.
Fiecare se află pe calea lui pe care și-a ales-o și pe care merge către ACASĂ. Este adevărat că toți tindem să revenim la SURSĂ dar cum o facem, ce traseu alegem, cât de repede sau de încet înaintăm, ce și unde alegem să facem popasuri, aceasta este o problemă personală a fiecăruia. Nu există o soluție perfectă, sau, mai bine zis, toate soluțiile sunt perfecte și fiecare dintre ele corespunde exact alegerilor noastre.
Mulți dintre voi se întreabă cu oarecare neliniște: “Ce va fi cu partenerul meu de viață, cu copiii mei, cu frații și surorile mele, cu prietenii mei? ” Temerile sunt cu atât mai mari în cazul în care cei apropiați nu cred și nu au ales Ascensiunea, cel puțin la nivel conștient.  Alții, mai, atașați sentimental de prietenul necuvântător, se întreabă: ”Oare câinele meu iubit sau pisica mea adorată, se va regăsi lângă mine și după Ascensiune?”
Toate aceste temeri, toată ambiguitatea provin din sentimentele voastre de iubire și atașament față de ceilalți, și din dorința ca evenimentele să nu vă despartă. Și aici intervine alegerea pe care ați  făcut-o și pe care ați trecut-o în programul vostru de viață înainte de naștere.
Fără a vă compromite propria evoluție, este nimerit să încercați, măcar pentru cei pentru care aveți afinități deosebite, să-i treziți să se angajeze întru-un efort personal de ridicare a frecveței lor de vibrație prin metodele cunoscute (acțiune, gândire, atitudine). Restul depinde de ei. Nu-i judecați și nu-i condamnați pe cei care nu gândesc ca voi. Nimeni nu va fi pierdut chiar dacă nu alege să ascensioneze acum. Respectați programul evolutiv al fiecăruia, voi limitându-vă a-i ajuta să se trezească. Trimiteți-le gândul vostru de iubire și nu-i acuzați dacă nu vor să vă urmeze. Fiecare suflet este suveran în alegerea căii pe care vrea să meargă.
Rămâneți centrați pe inima voastră și permiteți energiilor care vi se trimit să vă pătrundă. Este suficient dacă vă exprimați dorința de a le primi, având încredere că procesul se desfășoară, chiar dacă nu-l sesizați ca pe ceva palpabil.
Binecuvântați-i pe cei din jurul vostru, îndreptați către ei gânduri de iubire și nu-i constângeți să facă așa cum ați dori voi. Iubirea înseamnă să permiți celuilalt să se exprime așa cum își dorește, cum simte el că este mai bine. Adevărata iubire eliberează, nu ține strâns.
Modul cel mai indicat pentru a ajuta pe cineva este să slăbiți strânsoarea. Voi aveți expresia :    ” Îl sufocă cu iubirea lui”, și aceasta exprimă un adevăr.
Fiți binecuvântate, ființe frumoase ale luminii!
Noi suntem Consiliul Superior din Orion.
.
SURSA: www.AkashaHealingStudio.com

Formele transformarii interioare- Horia Turcanu

.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Sunt unul dintre aceia are și-au găsit sufletul și care au recuperat o parte din ceea ce sunt cu adevărat. Sunt unul dintre aceia care cred că Dumnezeu poate fi trăit în orice clipă și că poarta este lăuntrică. Cred cu tărie că nu există altă cale pentru noi decât aceea a scufundării în interior, a încrederii în noi înșine, a Iubirii pentru noi înșine și pentru alții. Dacă El este omniprezent, atunci este în noi și noi suntem în El. Este un alt fel de a vorbi despre divinitatea noastră. Cred cu adevărat în calea Maestrului Interior, acel cuprinzător nivel de Conștiință care este răspunsul la toate întrebările noastre și, în plus, că avem norocul să trăim marea schimbare despre care vorbeau iluminații. Cred că a venit timpul nu numai să vorbim despre toate acestea, ci să le și trăim, căci singura cunoaștere reală este cea care vine din experimentare.
.
Jocul cosmic al identităţii
Transformarea interioară care se petrece cu noi, transformarea de conştiinţă, este o transformare a identităţii noastre. Atunci când fiinţele inefabile care suntem au început să-şi asume jocul coborârii în densitate, în materie, în trupuri umane, atunci a intervenit acel soi de amnezie al adevăratei noastre identităţi. Am uitat cine suntem. Nu, nu a fost o condamnare la uitare, nimeni nu a făcut asta în locul nostru. Ba, dimpotrivă, noi am ştiut de la bun început faptul că odata coborâţi pe tabla de joc, va interveni uitarea. Identificarea cu nivelurile dense ale propriei noastre creaţii devenea, astfel, perfectă. Important aici este faptul că ne-am asumat această pierdere temporară a identităţii noastre. Ce poate fi mai teribil pentru o fiinţă conştientă decât să-şi piardă identitatea, conexiunea cu propria ei esenţă, să uite cine este, să-şi piardă astfel puterea de a crea în mod conştient? Am acceptat această fracţionare a întregului care eram. Partea noastră cea mai subtilă, cea pe care acum o numim Sufletul nostru, partea care nu putea suporta învelişul de carne şi sânge a rămas, undeva, în aşteptare. Energiile ei erau prea înalte pentru a cobori în materie. În schimb, partea mai densă a propriei noastre fiinţe, pachetul de energii mai joase, au trecut printr-un lung proces de adaptare la capătul căruia au apărut fiinţele omeneşti aşa cum le cunoaştem astăzi. Este partea din noi care şi-a asumat identificarea cu materia. Niciun moment nu am fost condamnaţi la acest joc. Nimeni nu ne-a obligat să facem acest lucru. Există miriade de fiinţe în întrega creaţie care nu au avut niciodată curajul de a cobori în teribilul joc al încarnării. Noi, cei care urma să devenim umanitatea, am avut curajul s-o facem, neştiind când sau cum se va termina acest extraordinar experiment. Uitarea nu a fost un tabu, o regulă arbitrară, ci o chestiune de fizică spirituală, de fizică a energiilor subtile. Densitatea enormă a materiei a făcut ca acele straturi ale propriei noastre fiinţe, în care era păstrată memoria sufletului, să devină inaccesibile. Astfel ne-am pierdut identitatea de fiinţe inefabile.
A-ţi trăi propria creaţie
De ce era nevoie de acest «joc cosmic», aşa cum îl numeşte Stanislav Grof ? Nu putem cunoaşte cu adevărat decât ceea ce trăim. Trebuie să devenim una cu obiectul cunoaşterii noastre, să trăim starea de a fi acel «lucru», pentru a-l cunoaşte cu adevărat. Nu e vorba aici despre cunoaşterea omenească, prin minte, prin evaluare, ci cunoaştere prin experienţă. Nu poţi «cunoaşte» iubirea, sau adevărul, sau libertatea. Le poţi doar trăi. Experienţă. Trebuia să coborâm în densitate, în materie, pentru a o trăi noi înşine. Trebuia să ne experimentăm propria noastră creaţie, pentru ca expansiunea acesteia să poată continua. Este ca şi cum un pictor ar cobori în propria operă, ar deveni una cu personajele pe care le pictează, le-ar trăi vieţile în aceeaşi clipă în care pensula sa le-ar zugrăvi. Sau, un muzician care-şi trăieşte opera în timp ce o compune. În acelaşi fel, creatorii care suntem îşi trăiesc propria creaţie în materie. În ultimă instanţă, este o chestiune de expansiune a acestei creaţii, căci dimensiunea materială, densă, este cu adevărat vârful de expansiune al creaţiei. Creatorul se experimentează pe Sine. Nu este suficientă «ideea» (gândită) a  perfecţiunii. Este nevoie de experimentarea perfecţiunii. Aceasta este Creaţia!
Treptele identificării
Corpul. Coborând în zonele dense ale acestei creaţii, în materie, în corp fizic, ne-am identificat în prima fază cu acesta. Am trăit iluzia completă. Am crezut că suntem corpurile noastre şi doar atât. Identitatea noastră de fiinţe spirituale a fost înlocuită cu o nouă identitate. A fost o identitate parţială. Conştiinţa întregului a fost înlocuită cu o conştiinţă limitată la corp. Experimentam atunci identificarea completă cu această parte a propriei noastre fiinţe. Am devenit una cu corpul nostru. Trăiam iluzia morţii, a dispariţiei. Crezând că suntem doar corpul nostru, am crezut că putem, pur şi simplu, dispărea. Am trăit frica de anihilare fizică, iar această frică ne-a însoţit pe parcursul întregului nostru drum, până la revelaţia enormă a adevăratei noastre identităţi, ce urma să se petreacă eoni de timp mai târziu. Dar, pentru această treaptă, ne-am asumat identitatea trupului.
Rolurile. Apoi am început să ne întrebăm cine suntem noi. De unde venim. A fost o nouă treaptă a identificării. Este etapa în care ne-am asumat, timp de mii de vieţi, mii de roluri, în încercarea superbă de a ne afla identitatea. Fiecare rol pe care ni l-am asumat a fost o creaţie în sine, trăită până la capăt. Identitatea noastră a trecut prin mii de transformări. Am fost copii şi mame, eroi şi laşi, învingători şi învinşi. Am fost totul, în căutarea unei identităţi. Unele roluri ne-au plăcut, altele nu şi, astfel, în acelaşi fel în care conştiinţa noastră întreagă se scindase în două, partea inefabilă şi cea care a coborat în materie, în acelaşi fel întreaga noastră realitate umană am scindat-o în perechi de contrarii aflate într-un etern dans al polarităţilor: bine-rău, întuneric-lumină etc. Criteriul acestei dihotomii a fost frica generată de instrumentul gândirii. Lucrurile care nu ne plăceau şi pe care le-am numit «întuneric, rău» etc., le-am respins, le-am îngropat. Frica de unele zone ale conştiinţei se născuse deja şi se adăuga fricii primordiale a primului nivel, frica de moarte, de dispariţie. Am început să ne temem de toate lucrurile pe care mintea omenească, cu care eram din ce în ce mai identificaţi, nu le înţelegea. Şi erau destule, căci creaţia infinită şi multidimensională nu poate fi adminstrată cu instrumentul liniar al minţii omeneşti. Cea mai mare parte a fiinţei noastre a ajuns să fie înstrăinată complet, considerată ceva exterior. Acest «ceva» a fost şi el împărţit în două. Partea luminoasă, eterică, a fost numită Dumnezeu, Suflet, Sine Superior, sau i s-au dat identităţi divine: zeii tuturor mitologiilor. Partea întunecată, densă, a fost numita diavol, sau altfel. Astfel, umanitatea, aflată în plin joc al identităţilor, al rolurilor pe care şi le asuma viaţă după viaţă, aducea cu sine acest mod de a privi creaţia, împărţind-o în polarităţi fundamentale.
Emoţiile. Călătoria umanităţii în materie adăugase astfel identităţii primare aceea a trupului fizic, identităţile succesive ale diferitelor roluri  pe care le jucase în decursul vieţilor încarnate. Identificarea cu aceste roluri a adus cu sine drama, emoţia. Fiecare rol pe care noi l-am jucat vreodată în vieţile noastre ne-a făcut să trăim întregul spectru al emoţiilor omeneşti. Am trăit prin emoţie, identificaţi complet cu rolurile noastre omeneşti. Instrumentul minţii nu era încă primordial în această etapă. Nu puteam stăpâni fluxurile uriaşe de energie emoţională care se năşteau din dramele noastre. Au fost timpurile furiei oarbe, dar şi ale bucuriei dezlănţuite, timpurile fricii îngrozitoare de a pierde ceea ce credeam că avem şi ale bucuriei de a câştiga ceea ce credeam că putem deţine. Timpurile curajului, ale eroismului, ale dedicaţiei, dar şi ale trădării, urii şi geloziei, ale posesiunii şi ale crimei. Ceea ce trăiam acum era mult mai mult decât identificarea cu corpul şi mult mai mult decât identificarea cu rolurile noastre. Cotinuam să jucăm roluri, dar trăiam la nivelul emoţiilor fundamentale.
Mintea. Mai era un pas până la timpurile în care o nouă treaptă a identităţii, încă şi mai subtile decât cea emoţională, avea să ne absoarbă. Identificarea cu propria noastră minte. Cu capacitatea de a analiza, de a cunoaşte, de a clasifica. Era cea mai avansată etapă a identităţii parţiale a fiinţei inefabile coborâte în încarnare. Dar şi cea mai primejdioasă! Reuşeam acum să controlăm cu ajutorul minţii, al raţiunii, emoţiile violente. Ele au rămas acolo, în adâncuri, la fel ca şi celelalte identificări, cu rolurile noastre şi cu corpul nostru. Frica de dispariţie fizică şi frica de a pierde ceea ce avem sau ceea ce iubim ne-a însoţit dintotdeauna, dar ele au ajuns să fie stăpânite cu ajutorul minţii. N-au dispărut, doar au fost mai adânc îngropate, de-obicei în jumătatea întunecată a fiinţei, în ceea ce psihologia numeşte inconştient. Jocul coborârii umanităţii în materie atinsese punctul în care transformarea era posibilă. Cele mai iluminate minţi ale umanităţii au înţeles că dincolo de spaţiul mental mai este ceva. Misterul creaţiei nu putea fi cuprins cu ajutorul minţii. Este marele prag, marea transformare a umanităţii şi descoperirea a ceea misticii au numit dintotdeauna «iubire». Părea că mintea şi iubirea vor fi mereu într-un veşnic antagonism, dar iată că umanitatea descoperea, dincolo de identificarea cu mintea sa, o dimensiune a inimii, în care creaţia putea fi mai curând simţită decât gândită, în care cunoaşterea devenea intrinsecă, prin experienţă, nu dedusă pe cale secvenţială, printr-un proces de gândire. Misticii din toate timpurile ştiuseră acest lucru, dar la nivel de masă această conştientizare nu a devenit posibilă decât în timpurile noastre.
Aspectele Adevărului
Adevărul primordial al unei fiinţe umane, acela al identificării cu corpul, este un adevăr parţial. Fiinţa inefabilă, conştientă de sine, odată coborâtă în dimensiunea densă a existenţei, odată ce vălul uitării o cuprinde, are acces la un adevăr trunchiat. De la marele adevăr transcendent, trece la un adevăr al corpului, al densităţii. Identificarea cu corpul nu înseamnă că acel lucru nu este real. Materia este o realitate în aceeaşi măsură ca şi lumile inefabile. Dar a crede că eşti doar materie, aceasta este un adevăr trunchiat, incomplet, parţial. Odată cu o identitate parţială, trăieşti un adevăr parţial. Din acest adevăr parţial se naşte frica de dispariţie fizică. Da, corpul dispare, poate fi ucis. Dacă identitatea mea este limitată la corp, atunci acesta este adevărul meu. Pot dispărea. Aceasta generează o frică la fel de reală precum identitatea pe care mi-am asumat-o şi adevărul parţial în care cred. Realitatea mea nu este una falsă, ci doar parţială.
Ea se modifică, creşte, se lărgeşte odată cu noile descoperiri. Odată ce identitatea mea se mută la nivelul rolurilor, adevărul meu se lărgeşte. Sunt mai mult decât doar corpul meu, sunt războinicul şi eroul, victima şi călăul, cel ucis şi cel care ucide, copilul şi mama lui. Adevărul meu se lărgeşte odată cu ceea ce cred că sunt.
Mai departe voi trăi realitatea identităţii cu emoţiile mele, iar adevărul meu despre mine şi despre intreaga lume înconjurătoare va căpăta un nou grad de rafinament. Este, în mod evident o evoluţie, o expansiune a identităţii şi a adevărului personal care vine, mereu, din experienţă. Experimentez niveluri noi ale creaţiei, mă identific cu ele şi descopăr  cine sunt. Adevărul meu devine mai cuprinzător.
Expansiunea adevărului personal, aşa cum îl experimentează umanitatea, atinge apoi pragul semnificativ al identificării cu mintea. Este punctul în care umanitatea crede că mintea este cheia întregii realităţi. Este nivelul tuturor filosofiilor, al civilizaţiei tehnologice şi al ştiinţei care, în cele din urmă, îşi descoperă singură limitările. Este umanitatea aşa cum o cunoaştem în zilele noastre, care a creat o lume pe măsura adevărului său raţional şi care începe să intuiască faptul că mentalul, ca orice etapă a identităţii şi a adevărului, are propriile sale limite care pot fi depăşite. Sunt momente de ezitare şi de căutare, uneori umanitatea se întoarce cu faţa către vechi adevăruri parţiale, vechi abordări, vechi identificări. Nu funcţionează, căci noi nu mai suntem cei de acum trei mii de ani. Dar redescoperă adevărul, până acum neînţeles decât de câţiva mistici, că în spaţiul sacru al inimii, în noi înşine adică, există o poartă, dincolo de care putem experimenta o nouă dimensiune a fiinţei. Purtăm cu noi încă toate identificările vechi, cu trupul nostru, cu aspectele, cu emoţiile şi cu fricile noastre, avem capacitatea de a administra realitatea densă, până la un punct, cu ajutorul raţiunii, al filosofiei şi al tehnologiei, dar suntem pregătiţi pentru o nouă etapă a expansiunii adevărului nostru personal şi al identităţii. Nu mai este vorba despre câte un mistic singuratic ascuns într-o peşteră sau într-un deşert, ci despre mulţi oameni care trec în acelaşi timp prin această criză de identitate şi de adevăr personal care conduce către o nouă treaptă de evoluţie interioară. Lumea şi noi înşine ne schimbăm, pentru a cât-a oară în istoria umanităţii.
«Cunoaşte-te pe tine însuţi», spunea o iscripţie pe templul din Delfi, unde se oficiau ceremoniile misterelor lui Appolo, zeul cuvântului solar. În interior se află adevărul. «Împărăţia cerurilor se află în voi», spunea Cristos, având acelaşi subtext. Întregul Adevăr se află ascuns în interiorul fiinţei omeneşti, disimulat sub forma unor adevăruri parţiale, aflate în expansiune. Evoluţie înseamnă de fapt descoperire de sine şi mereu un alt răspuns la întrebarea «cine sunt eu?». Care este pragul ultim al descoperirii de sine? Nu există un prag ultim, pentru că, în ultimă instanţă, ceea ce se petrece în noi este jocul divinităţii care se descoperă pe ea însăşi, experimentându-şi creaţia. Dar pragul pe care noi îl trecem acum este descoperirea a ceea ce se află dincolo de această identificare cu cel mai subtil şi cel mai greu de depăşit prag, cel al minţii. Mintea este instrumentul care ne-a însoţit de la începuturile coborârii noastre în densitate. A evoluat odată cu noi, a crescut odată cu noi până la atingerea pragului de transformare. Mintea nu dispare odată cu această nouă etapă a descoperirii de sine, ci se transformă. Merge cu noi în dimensiunea următoare. La nivelul inimii, acolo unde este centrul de inteferenţă între aspectele noastre umane şi cele subtile, spirituale, acolo putem alege modul în care mergem mai departe: continuăm să judecăm realitatea, adică s-o evaluăm permanent în polarităţi dinamice, sau încetăm să facem acest lucru, alegând să simţim această realitate, redându-i unitatea primordială. De aceea pragul acesta al inimii este punctul de cotitură al tuturor misticilor, dar mai ales al celui pe care-l numim Isus Cristos. Dincolo de minte se află Iubirea.
Poarta sacră
De câte ori nu am auzit sintagma «Dumnezeu este iubire»? Sau «noi suntem iubire»! Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebări de genul, «dacă Dumnezeu este iubire şi noi suntem iubire, atunci cum este posibil să existe această realitate, în acest fel?». De fapt, iubirea despre care vorbesc misticii în scrierile lor, nu numai sfinţii creştini, dar, înaintea lui Cristos, Budha, Zoroastru sau Osiris, nu este iubirea aşa cum o concep aspectele noastre umane. Acela care a făcut cunoscut acest lucru, pentru întâia dată în istoria umanităţii încarnate, a fost Cristos. Abia odată cu el umanitatea a început să perceapă dincolo de iubirea parţială, trunchiată, omenească. În vechile mistere ale zeilor solari, rezervate doar unei elite spirituale iniţiate, adevărul iubirii divine, complete, integrale, era experimentat. Trăit! Umanitatea de rând nu avea acces şi nu era pregătită, poate, pentru acest aspect al Adevărului. În templele Egiptului antic şi în cele ale Orientului Mijlociu, în întreaga Europă veche, la Delfi şi Eleusis, dar şi  in templele Hiperboreei zalmoxiene, iniţiaţii trăiau revelaţia că dimeniunile umane sunt doar aspecte ale adevăratei noastre identităţi. Experimentau dezidentificarea de aceste aspecte, de dimensiunea corporală, de dimensiunea energetică a rolurilor asumate, de dimensiunea emoţiilor şi a minţii, pentru a transcende „dincolo”, în spaţiile vaste ale fiinţei. Ei descopereau, de fapt, prin trăire directă, contactul cu Zeul, cu divinitatea. Nu exista încă înţelegerea faptului că acea dimensiune este una a propriei fiinţe. Zeul era încă o dată o fiinţă străină, exterioară. Poporul nu putea concepe încă nici măcar acest lucru, rătăcit în visul trairii materiei. Adevărul despre porţile fiinţei a fost păstrat în interiorul acestor şcoli de mistere, ale iniţiaţilor. Încă nu venise timpul pentru acest nivel al Adevărului.
Cel care a mişcat ceva aici a fost Isus Cristos. El a adus aceste niveluri ale Adevărului, tot prin experienţă directă, trăindu-l, în spaţiul profan. El nu s-a închis într-un templu. Templul său a fost întreaga umanitate. Prin el, trăirea acelor niveluri de conştiinţă a devenit accesibilă tuturor, căci conştiinţa are darul de a fi inductivă. Spaţiul sacru al inimii nu a mai fost doar o poartă iluzorie, o abstracţie a cărei trăire să fie accesibilă doar iniţiaţilor, ci a devenit o posibilitate pentru mase. El a fost acela care a făcut posibilă transformarea pe care o trăim acum. Iubirea, la adevăratele sale dimensiuni, în adevărata sa natură, completă, a fost trăită în corp omenesc. Poarta a fost deschisă.
Ceea ce s-a petrecut mai târziu, când trairea lui Isus a fost transformată într-o dogmă, şi din experienţa iubirii integrale nu a mai rămas decât un concept uscat, o poruncă de neînţeles, nu a fost vina nimănui. Umanitatea a luat atât cât a putut în acel moment al evoluţiei sale. Biserica oficială a fost reflexia conştiinţei umanităţii în acel moment. Dar acum, acum lucrurile s-au schimbat. Umanitatea s-a copt. Adevărul integral şi iubirea integrală pot fi trăite, căci mulţi oameni sunt în plin proces de transformare interioară, iar poarta sacră a inimii poate fi trecută.
Aspectele Iubirii
Aşa cum, atunci când coborâm în densitate ajungem să trăim o identitate parţială şi un anume aspect limitat al adevărului, tot aşa ajungem să trăim aspecte parţiale ale iubirii. Identificaţi complet cu trupul nostru, cotropiţi de frica morţii fizice, crezând că suntem doar carne şi sânge, iubirea are un aspect strict corporal. Este forma minimă a iubirii, în care tot ceea ce contează este să rămânem în viaţă. Supravieţuirea. În zilele noastre, cu greu mai poate fi numită iubire această dorinţă irezistibilă (instinct) de a supravieţui. Şi totuşi este o formă primară de iubire! Uitarea a cine suntem cu adevărat este totală. Nu mai ştim că nu putem muri. Credem că odată cu trupul totul se sfârşeşte şi urmează neantul. Toate dimensiunile fiinţei transcendente – iubirea care impregnează întreaga creaţie este uitată. Identitatea parţială, care generează un adevăr parţial, conduce la trăirea unei forme parţiale de iubire. Călătoria inimii a început!
Nu iubim încă pe nimeni, căci iubirea nu poate fi recunoscută. Nici pe altcineva, nici pe noi înşine! Ne urâm trupul, de fapt, pentru că el este semnul sfârşitului. De aceea putem foarte uşor să ucidem, pentru hrană, pentru perpetuarea speciei, pentru orice. Semnul acestei identificări este sexualitatea primară, animalică, şi ea, desigur, un aspect parţial al iubirii. Singura provocare este a rămâne în viaţă. Suntem doar un corp din carne şi sânge şi nimic mai mult. Una cu densitatea! Suntem identificaţi cu aspectul nostru cel mai limitat.
La nivelul identificării cu rolurile noastre, după ce prioritatea supravieţuirii a fost cumva asigurată, iubirea capătă un aspect mai complex. Odată cu nenumăratele răspunsuri la întrebarea «cine sunt eu», umanitatea trăieşte nenumărate forme parţiale ale iubirii. La baza tuturor acestor forme stă polaritatea fundamentală masculin-feminin. Trăim toate rolurile, masculin şi feminin, în mii de forme. Ne iubim soţiile şi copii, prietenii şi «ceea ce este al nostru», ca şi cum am fi noi înşine. Este, de fapt, o extensie a identităţii personale, de la aspectul strict corporal, la lucrurile şi fiinţele pe care le percepem mai mult sau mai puţin ca fiind «ale noastre». Este o expansiune a adevărului personal. Trăim direct faptul că ne pasă de altcineva, decât de propria nostră supravieţuire, la fel de mult. Începem să umplem sentimentul golului interior cu iubirea pentru perechea noastră. Credem că iubirea pentru celălalt va umple acest gol. Şi, într-un fel este adevărat, căci sentimentul rupturii primordiale pare a se atenua în clipele de iubire. Şi nu doar atunci când este vorba despre iubirea într-un cuplu, ci şi în cazul iubirii pentru un copil sau altcineva apropiat. Trecem deci prin mii de roluri, şi fiecare înseamnă trăirea a mii de forme ale identităţii, adevărului personal şi iubirii. Dar la baza acestei experienţe stă polaritatea fundamentală masculin-feminin şi căutarea întregirii în celălalt. Este etapa în care transformarea începe să aibă loc în cadrul relaţiei cu celălalt.
Foarte interesant este faptul că aceast aspect al iubirii îmbracă de multe ori forma dependenţei. Depindem de ceea ce ne este sau nu dăruit de către celălalt. Iubirea aceasta este de fapt un schimb energetic. Căutăm înafara noastră ceea ce nu ne putem încă dărui singuri. Credem că suntem incompleţi, că ne lipseşte ceva, căci păstrăm în adâncurile noastre sentimentul nedesluşit că am fost, cândva, cumva, compleţi. Paradisul pierdut! Devenim căutătorii iubirii într-un partener, într-un copil, într-un prieten, într-un animal, din pricina acestui sentiment de incompletitudine. Adevărul nostru parţial despre noi înşine, identitatea noastră parţială, ne împiedică să trăim iubirea completă în interior. Astfel că proiectăm ceea ce ni se pare că lipseşte, înafară.
Sigur că iubirea pe care o găsim înafară este şi ea incompletă. Astfel că ne întoarcem de mii de ori pentru a juca alte roluri alături de sufletele apropiate nouă. Unii altora ne suntem copii şi amanţi, mame şi fraţi, prieteni şi duşmani de moarte, în vieţi succesive. Dansul identităţilor succesive se împleteşte astfel cu dansul emoţiilor din ce în ce mai complexe. Uneori revenim în roluri asemăntoare de multe ori, atunci când credem că avem ceva de rezolvat într-o relaţie, atunci când suntem purtătorii unei vinovăţii, a unei datorii, a unei răzbunări, a unei iubiri neîmplinite. Sau atunci când credem că putem ajuta pe cineva. Aceasta este karma. Nu suntem condamnaţi la karma, ci ne-o alegem singuri în funcţie de felul în care ne judecăm pe noi înşine şi viaţa în care am fost. Dar ceea ce contează aici este faptul că trăim un nou aspect, mai larg, al iubirii. O nouă formă.
Cu cât identitatea şi adevărul nostru devin mai largi, cu atît forma iubirii trăite aste mai largă. Iubirea în care sunt parte corpul, energiile noastre corporale şi emoţiile noastre ne conduce într-o zonă a experienţei în care umanitatea a stat mii şi mii de ani. Pendularea între iubire şi frică – frica nu este decât absenţa iubirii – este semnul acestei etape a experienţei noastre umane. Tot ceea nu iubim, respingem. Iar ceea ce respingem şi considerăm străin de noi, ne înspăimântă. De aici la a considera o ameninţare aceste lucruri nu mai este decât un pas. Această treaptă a identificării, extraordinar de complexă, ar merita o analiză largă, căci înlăuntru este toată diversitatea inimaginabilă a vieţii. Credem că suntem una nu numai cu trupul nostru, cu aspectele noastre care sunt infinite, dar şi cu emoţiile generate de aceste roluri. Devenim apărătorii nu numai ai iubitei, familiei, copiilor noştri, dar ai ţării noastre, rasei noastre, culturii, religiei, istoriei, a tot ceea ce ni se pare că ne reprezintă, că seamănă cu noi, şi duşmanii neînduplecaţi a tot ceea ce pare că ni se opune. Este mereu o chestiune de identitate şi adevăr asumat, reflectate în ceea ce iubim sau nu. Limitele pe care ni le stabilim sunt acelea izvorâte din ceea ce ne place sau nu, din ceea ce percepem ca făcând parte din noi sau nu. Acelaşi lucru se petrece cu emoţiile noastre, pe care le împărţim în plăcute şi neplăcute. Dar, în mod paradoxal, cu cât respingem mai mult din experienţă, cu atât mai multe sunt emoţiile având culorile fricii şi anxietăţii. Cu cât plasăm mai mult înafara noastră, cu atât frica este mai mare.
Apoi urmează nivelul cel mai interesant, cel al spaţiului mental. Căci mintea este instrumentul fabulos de articulare a realităţii dense de când ne încarnăm pe această planetă. A crescut odată cu noi, ne-a însoţit în toate procesele noastre. Ea este aceea cu ajutorul căreia am operat în interiorul dualităţii. Eu – celălalt, înăuntru-înafară, cerul-pământul, spirit-materie. Atât de mult am lucrat cu acest instrument destinat iniţial supravieţuirii fizice, încât am ajuns să credem că noi suntem chiar procesele noastre mentale. Iluzia este perfectă. Sentimentul adânc al «lumii de dincolo» ne însoţeşte mereu, dar sub forma unei frici, căci mintea se teme de tot ceea ce nu poate administra. Partea din noi pe care am uitat-o e mai străină ca niciodată. Atât de strâină încât am ajuns uneori să o negăm complet. Ateismul e forma supremă a negaţiei de sine.
Pe această treaptă a evoluţiei noastre ne identificăm, pe lângă corporalitate, sexualitate, roluri şi emoţii, cu sisteme de gândire. Înglobăm în identitatea şi adevărul nostru în expansiune ceea ce credem despre noi înşine şi despre întreaga realitate. Ne definim prin modul nostru de gândire, prin realitatea noastră culturală şi ideologică. Este timpul identificării cu filosofii, sisteme de credinţă, concepte despre fiinţă şi univers, cu dogme religioase, politice şi militare, identitatea noastră înglobează acum idei despre cine şi ce este, construim întregi ierarhii de valori morale şi de orice fel. Este nivelul ştiinţei care se luptă pe viaţă şi pe moarte cu misticismul, al religiilor care ucid în numele credinţei, al fanatismului în numele căruia se poartă războaie. Este timpul umanităţii care se teme de extratereştri – străinii, necunoscuţii, umbrele – asta după ce am purtat bătălii intense în toată istoria. Mintea care orchestrează tot acest spectacol interior al conştiinţei devine stăpâna absolută a jocului. Iubirea pare să fi dispărut cumva în faţa acestei avalanşe a raţionamentului rece.
Dar nu este aşa, căci minţile cele mai strălucite descoperă singure propriile limitări ale acestui mod de a percepe, de a evalua existenţa. Ele descoperă cumva algoritmul straniu al experienţei omeneşti şi percep felul în care identificările noastre succesive creează marele joc. Este punctul în care devine posibilă alegerea între a judeca realitatea şi a o accepta, şi a o simţi. Este punctul în care devine posibilă acceptarea revelaţiei că dincolo de toate rolurile pe care le-am jucat vreodată, dincolo de corpuri şi de emoţiile noastre, dincolo de ceea ce gândim, există o realitate mai largă pe care o putem trăi. Este marea transformare pe care o trăim. Este recuperarea unui nivel al iubirii care nu a mai fost disponibil pentru umanitate de când a început jocul cosmic al încarnărilor.
În clipa în care reuşim să facem schimbarea de la a gândi realitatea la a simţi realitatea «cu inima», descoperim, dincolo de orice teorie sau dogmă, din propria experienţă, că noi am fost mai mult decât rolurile noastre, am fost actorii. Şi, mai mult decât emoţiile noastre, am fost creatorii lor. Mai mult decât gandurile noastre, am fost întotdeauna stăpânii spaţiului nostru interior. Doar că uitasem acest lucru, cuprinşi în vârtejul identificărilor noastre cu diferitele noastre aspecte. Descoperim, deasemeni, adevăratele dimensiuni ale iubirii, în cuplu şi în orice relaţie, căci putem simţi, în spatele rolului, sufletul celui pe care-l iubim. Intervine nevoia disperată de adevăr complet, de sinceritate, de contact total cu celălalt, dincolo de toate măştile pe care le-am purtat vreodată. Descoperim că «iubita mea», «copilul meu», «tatăl meu» sunt de fapt suflete ca şi noi, complet libere, aflate în propria lor experienţă, mai mult sau mai puţin conştientă, care nu ne aparţin în nici un fel, care nu ne datorează nimic şi cărora nu le datorăm nimic, pentru că totul a făcut parte din jocul acestor roluri pe care le-am jucat cu toţii. Descoperirea că nimeni nu e vinovat cu nimic, că nimeni nu a fost ucis vreodată, căci moartea e o iluzie ce vine din identificarea cu corpurile, că nu există vinovaţi şi vinovăţii, că nu e nimic de salvat, de ajutat, aceasta descoperire aduce cu sine acest nou nivel al iubirii faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Iubirea nu mai este un troc, pentru că nu mai e nimic de câştigat şi nimic de pierdut, nimic de aşteptat în schimbul iubirii. Este faimoasa iubire care nu cere nimic în schimb şi care poate veni numai din trăirea directă a Adevărului, a cine suntem cu adevărat, din descoperirea adevăratei noastre identităţi de fiinţe inefabile care participă la jocul cosmic al încarnării.
Dincolo de acest nivel al inimii, pe care îl putem numi şi nivelul lui Cristos, sau nivelul de conştiinţă cristică, se află eliberarea adevăratelor noastre puteri de creaţie liberă. Descoperirea Creatorului din noi care se experimentează pe sine în deplină conştienţă şi libertate!
Aspectele libertăţii
Aşa cum adevărul despre noi înşine vine înaintea iubirii, adică nu putem trăi adevărata, completa iubire fără să trăim adevărul despre noi înşine, tot aşa, iubirea vine înaintea libertăţii. Adică nu putem trăi libertatea, în absenţa adevărului şi a iubirii. «Adevărul vă va face liberi». Da, căci adevărul despre noi înşine şi despre adevărata natură a fiinţei conduce la trăirea iubirii, iar iubirea adevărată este aceea care aduce libertatea completă.
Ce înseamnă libertate? Libertate faţă de ce? Suntem obişnuiţi, după lunga noastră călătorie în densitate, în care ne-am raportat mereu la «exterior», să ne definim libertatea ca pe o independenţă faţă de acest exterior. Este un fals. Căci acest exterior nu este decât ceea ce am exclus din noi înşine. Cu cât identitatea noastră a fost mai îngustă şi identificările noastre mai strâmte, cu atât am exclus mai multe din noi înşine, iar noi am fost mai puţin liberi. Dar am crescut, ne-am expansionat, aspectele cu care ne-am identificat de-a lungul erelor au devenit din ce în ce mai largi. Am descoperit faptul că toate limitările, la corp, la rolurile, emoţiile şi gândurile noastre nu erau decât autolimitări. Graniţe arbitrare între noi înşine şi marele rest, stabilite în funcţie de cât anume percepeam din ceea ce suntem. Libertatea noastră nu era îngrădită decât de propriile noastre aspecte.
Adevărata libertate este o libertate interioară, în care ne dezidentificăm de propriile noastre aspecte. Pe măsură ce descoperim că suntem mai mult decât corpurile, emoţiile, gândurile noastre, ne recuperăm libertatea de fiinţe complete. E ca şi cum ne-am trezi dintr-un vis al densităţii pentru a ne redescoperi pe noi înşine.
Faptul că suntem mai mult decât corpurile noastre a fost mereu mai curând o intuiţie care nu a avut nevoie de prea multe dovezi, a fost simţită. Dar în ce priveşte eliberarea de rolurile noastre, emoţiile noastre şi gândurile noastre, lucrurile sunt mai dificile pentru că sunt niveluri mai subtile, iar gradul lor de seducţie este mai mare. Corpul l-am considerat, mai ales în căutarea noastră spirituală, mai curând un obstacol, decît altceva. Nu l-am iubit cu adevărat decât în timpurile din urmă, în care am descoperit că spirit înseamnă totul, întreaga realitate, inclusiv corpul. Dar până atunci nu. A fost mai uşor să privim dincolo de el. Dar rolurile noastre care ne-au intrat în sânge?
Libertatea faţă de aspecte
Adevărul nostru au fost rolurile pe care le-am jucat, iar gradul de iubire pe care l-am trăit a fost pe măsura acestor roluri. La fel şi libertatea noastră. Am fost înlănţuiţi de credinţele noastre despre ceea ce suntem. Un exemplu simplu: cândva am crezut că misiunea mea era aceea de a salva pe alţii. Mă identificam cu rolul salvatorului. Confundam iubirea cu salvarea celui pe care îl iubeam. Era, desigur, o formă parţială de iubire, dar nu Iubirea. Încercasem să o « salvez » pe mama mea, pe sora mea şi, desigur, încercasem să o salvez pe cea care era perechea mea. Nu era decât un rol pe care-l jucam şi care o condamna întotdeauna pe femeia de lângă mine, fie ea mamă, soră sau iubită, să joace rolul victimei. O neînţelegere profundă! Eram eu liber? Erau ele libere? Nu, căci adevărata natură a fiinţei noastre nu era aceea a rolului pe care îl jucam! Ne auto-limitam. Trăiam o parte de adevăr, o parte de iubire, o parte de libertate. Eliberarea de rol a fost dificilă şi nu a venit decât printr-o « criză » majoră, semnul transformării. Toţi trăim roluri, modele de comportament cu care ne identificăm şi care nu sunt decât limitări. Mulţi poartă toată viaţa modele moştenite de la părinţi, modele energetice care vin de pe linii familiale şi karmice, loialităţi fanatice faţă de modelele altora, pe care şi le-au însuşit, prin care se definesc, şi care, la fel, nu sunt decât identificări cu roluri. Toate sunt străbătute de polaritatea fundamentală masculin – feminin şi de frica de moarte, care sunt identificările noastre fundamentale atunci când venim în încarnare. De aceea, orice adevărată vindecare, pe orice nivel al fiinţei, include dezidentificarea de aceste aspecte ale fiinţei, şi nu exisită vindecare completă fără eliberarea de acestea.
Eliberarea de emoţii
Dar emoţiile generate de aceste roluri, care au devenit un mod de a trăi, de a aduce energie în această dimensiune densă a încarnării, asta e altceva. « Emoţiile mele, frica mea, entuziasmul meu, depresia mea, tristeţea mea, disperarea mea, bucuria mea ». Abia acum descoperim că emoţiile sunt doar stări energetice ale fiinţei, feluri în care modulăm noi energia. Şi cu toate acestea, e foarte dificil să ne dezidentificăm de ele. Atât de mult timp am crezut că suntem emoţiile noastre, încât acum e foarte greu. Dar merită efortul de a căuta prezenţa şi conştienţa totală, merită efortul de a rămâne atenţi la toate mişcările şi transformările energiilor interioare, căci în spatele acestor procese se află nu numai niveluri noi ale iubirii, dar şi niveluri noi ale libertăţii interioare. Cum aduce starea de prezenţă şi de conştienţă faţă de sine eliberarea de sub imperiul emoţiei? Atunci când suntem prezenţi în noi înşine, conştienţi de apariţia oricărei emoţii, a oricărui gând, abia atunci  putem alege dacă ne vom identifica cu acea emoţie sau nu. Dacă o vom trăi ca şi cum am fi una cu ea, sau doar o vom observa până la dizolvare. Aceasta este un dintre cele mai importante forme ale eliberării interioare. Eliberarea de emoţie! În multe cazuri înseamnă, pur şi simplu, o nouă viaţă şi descoperirea unor capacităţi pe care nu ni le-am imaginat nicicând.
Odată eliberaţi de sub dictatura emoţiilor care ne-au creat realitatea interioară şi, prin reflexie, pe cea exterioară, abia atunci descoperim starea de bucurie pură a fiinţei. Emoţiile devin doar valuri care vin şi trec, care se nasc în noi şi care dispar, în vreme ce noi experimentăm starea aceluia care rămâne martor la aceste fenomene interioare. O libertate nouă se naşte, interioară şi exterioară, căci nu mai acţionăm sub imperiul fricii, al mâniei, al disperării etc., nu ne mai temem de ceea ce vor spune sau crede ceilalţi despre noi, ci vom deveni mai autentici şi mai curajoşi în a ne afirma propriul adevăr. Validarea acestui adevăr interior ne va conduce rapid la acceptarea adevărului interior al altora, oricare ar fi. Nu ne vom mai petrece viaţa încercând să corectăm « erorile » lumii exterioare în funcţie de propriile noastre norme. Calea spre marea deschidere a inimii devine largă în faţa noastră.
Eliberarea de identificarea cu mintea
Cel mai important lucru pe care-l dobândim este naşterea încrederii în noi înşine, în capacitatea noastră de a administa spaţiul interior. Începem să ne descoperim adevărata noastră natură de creatori conştienţi.
Descoperim repede, deasemeni, legătura indestructubilă între procesele mentale şi cele emoţionale. Gandul declanşează emoţia, care nu este decât un transmiţător al energiei în domeniile energiilor coporale. Facem, astfel, primul pas către eliberarea conştientă de dictatura modelelor de gândire. La fel ca şi modelele de comportament care au fost asociate anumitor roluri, la fel ca şi modelele de reacţie emoţională la ralitatea exterioară, există modele de gândire. Aceste modele de gândire rareori sunt ale noastre personal. Suntem învăţaţi cum să gândim, cum să concepem realitatea şi pe noi înşine, de famile,  de şcoală, biserică, societate, ştiinţă, tradiţie, cultură etc., etc. Rămâne prea puţin loc pentru a simţi noi înşine realitatea, pentru a avea propriile opinii despre aceasta. Suntem prizonieri în sisteme de convingeri pe care ni le asumăm ca fiind «ale noastre» şi pe care apoi le apărăm ca şi cum ar fi o chestiune de viaţă şi de moarte. Pentru că ne identificăm cu ele.
Suntem prizonieri, deşi ne credem nişte fiinţe inteligente, raţionale şi puternice. Suntem prizonierii unor realităţi prefabricate pe care am moştenit-o şi ne-am asumat-o fără să o simţim. Este capcana judecăţii asupra realităţii. Realitatea este înlocuită cu clişee prefabricate. Credem că ştim cine este celălalt, pentru că ştim cum îl cheamă şi unde lucrează, dar habar n-avem ce simte celălalt. E o prăpastie între noi şi realitate. Privim un copac prin prisma etichetelor din cărţi, dar habar nu avem despre adevărata natură a acelui copac, care nu poate fi decât simţită. Trăim astfel într-o colivie conceptuală, arogantă, articulată pe logică şi pe deducţie, pe cauzalitate, fără să mai percepem nimic înafara dimensiunii liniare a realităţii oferite de minte. Privim doar umbrele pe un perete, în loc să simţim adâncimea inimaginabilă a fiecărei clipe. Dacă adăugăm acest tip de prizonierat interior, la acela al rolurilor şi al emoţiilor şi la înstrăinarea de natura profundă a ralităţii, putem să avem o imagine asupra superficialităţii libertăţii noastre. Sistemul în care trăim este generat de această privire asupra lucrurilor. De aceea sistemul menţine acest tip de paradigmă, care este una a prizonieratului interior. Suntem, de fapt, sclavii inconştienţi ai sistemului, cât timp nu recuperăm adevărul despre noi înşine şi propria conştienţă.
Adevăr şi libertate
Întotdeauna au existat oameni care au cunoscut adevărul sau oameni care nu     s-au mulţumit cu adevărul oficial. Întotdeauna au fost oameni care au folosit adevărul pentru a acumula putere asupra celor care nu îl cunoşteau şi oameni care au găsit singuri adevărul, în ciuda celui oficial, controlat de sistem. Nu, sistemul nu este « de vină », căci nu există opresor fără victimă. Noi suntem aceia care am creat sistemul, căci noi am jucat toate rolurile. A fost convenabil pentru unii dintre noi să ronţăim doar firimituri din adevăr sau un adevăr parţial, mestecat déjà de ceilalţi, sub forma adevărului oficial. De aceea ne-am mulţumit cu o libertate parţială.
Libertatea nu este despre drepturile omului, drepturi politice, drepturi sociale, drepturi economice etc. Acele drepturi se referă la aspectele noastre, la corpurile noastre, la rolurile noastre. Adevărata libertate se referă la libertatea interioară, la ieşirea de sub identificarea cu sistemele noastre de convingeri, cu credinţele noastre, cu dogmele pe care le-am validat. Libertatea este, în ultimă instanţă, o chestiune de experimentare directă a propriei fiinţe, de cunoaştere directă a ceea ce suntem. Atunci când ştim ceea ce suntem, nu din cărţi şi din doctrine, ci din propria noastră experienţă, nu mai putem fi controlaţi, nici manipulaţi prin intermediul emoţiilor noastre, al fricilor, al credinţelor noastre. Nu mai putem fi păcăliţi cu rolurile pe care le-am jucat, căci ştim că sunt doar adevăruri parţiale, iar adevărata noastră natură nu poate fi îngrădită. Structurile de putere cărora ne-am supus nu mai au nici o importanţă, căci descoperim că şi puterea este o iluzie. Ceea ce suntem cu adevărat nu poate fi supus, ucis, atacat, poluat, închis, nu poate fi posedat şi nici manipulat, nici parazitat. Doar aspectele noastre pot fi. Daca ne credem doar trupuri, atunci, da, putem fi închişi, ucişi etc., căci realitatea noastră este cea a trupului. Dacă credem că suntem doar rolurile noastre, putem fi manipulaţi şi supţi de energie prin intermediul acestor roluri, familiale, sociale, economice etc. Dar odată trăită libertatea interioară a fiinţei, aceste roluri se destramă, ne detaşăm de ele. Dacă credem că suntem gândurile noastre şi sistemele noastre de credinţe, da, putem fi manipulaţi în numele unor false idealuri colective, în detrimentul propriei fiinţe, şi în numele unor sisteme de convingeri care ne vor crea realitatea trăită. Dar dincolo de aceste sisteme de convingeri şi credinţe se află libertatea fiinţei care-şi descoperă adevăratele dimensiuni, Identitatea, Adevărul, Iubirea şi Libertatea Creatorului.
Un fel de epilog
Toate acestea merg împreună şi fac parte din marele joc cosmic al fiinţei care experimentează dimensiunea densă a creaţiei. Noi, adică! Pe măsură ce vălul uitării se ridică, pe măsură ce experimentarea nivelurilor succesive ale fiinţei ne fac să redescoperim cine suntem, revenim la atributele primordiale ale fiinţei. Dar, de fapt, nu vom mai fi niciodată cum am fost atunci când am coborât pentru întâia dată în materie. Căci această călătorie ne-a transformat. Am devenit mai mult decât am fost atunci. Eram doar nişte fiinţe inefabile, subţiri. Materia era pentru noi o aventură inimaginabilă, în care urma să uităm cine suntem şi care nu se ştia cât anume avea să dureze. Depindea numai de noi să străbatem vălurile succesive ale uitării. Ne-a trebuit mult curaj să ne asumăm această extraordinară misiune în dimensiunile cele mai dense ale creaţiei. Dar am făcut-o, alături de alţii asemenea nouă, alături de care am suferit şi am iubit, am murit de o mie de ori, am luptat, ne-am sacrificat, alături de care am fost ticăloşi uneori, dar am fost şi eroi, şi, mai presus de toate, am descoperit dimensiuni noi ale propriei noastre fiinţe. Nu vom mai fi niciodată ce am fost, ci mult mai mult decât atât, căci am învăţat să aducem divinitatea noastră inefabilă în mijlocul materiei celei mai dense. Am devenit îngerii  care pot trăi în materie şi astfel am deschis calea şi pentru alţii. Căci, la aceste niveluri, orice experienţă personală schimbă experienţa întregii creaţii. Această superbă specie spirituală care suntem şi care-şi asumă călătoria în materie poartă numele de Umanitate.
Noi Suntem Aceia!!!

Horia Turcanu

Sursa: www.calatoriainimii.net

Traieste in Acum

- Eckhart Tolle

Cea mai mare parte a suferintei umane nu este necesara, este autocreata, atata timp cat Mintea neobservata iti conduce viata.

Suferinta pe care o creezi acum este o forma de neacceptare, o forma de rezistenta inconstienta la ceea ce exista Aici si Acum.

La nivelul unui gand rezistenta aceasta  este o forma de judecata. La nivel emotional rezistenta este o forma de negativitate.

Intensitatea suferintei depinde de rezistenta impotriva Momentului Prezent, iar aceasta, in interior, depinde de cat de mult te identifici cu Mintea ta.

Mintea  tot timpul incearca sa nege Prezentul si  sa scape de el. Cu alte cuvinte, cu cat te identifici mai mult cu Mintea ta cu atat suferi mai mult.

Sau o poti vedea si asa …

Cu cat poti onora si accepta total Momentul Prezent cu atat te eliberezi mai mult de suferinta si de mintea egotica.

De ce mintea neaga si rezista Momentului Prezent??

Pentru ca nu poate functiona si ramane in control fara Timp, care este Trecutul si Viitorul, si percepe eternul Aici si Acum ca o amenintare directa.

Mintea si Timpul sunt de fapt inseparabile.

Imaginati-va Pamantul lipsit de viata umana, locuit doar de plante si animale. Mai exista atunci Trecut si Viitor ?  Putem vorbi atunci de Timp in vreun fel ? Intrebarea “cat e ceasul ?” sau “in ce zi suntem ?” – daca ar mai fi cineva acolo sa o puna – ar fi fara sens. Egoul stejarului ar fi amuzat de asemenea intrebare. “Cat e ceasul ?” – te-ar intreba el. “Desigur este acum ! Timpul este acum !” – ar raspunde el. “Ce altceva ar putea fi ?”

Da, avem nevoie de Minte si de Timp pentru a functiona in aceasta lume !

Dar vine un moment cand dialogul interior involuntar  permanent ne ocupa toata viata si astfel apar disfunctia, durerea si suferinta.

Mintea, pentru a se asigura ca ramane in control, cauta in mod continuu sa ocupe Momentul Prezent cu Trecut si Viitor,

Si asa …

Vitalitatea si infinitul potential al Fiintei, care sunt inseparabile de Aici si Acum, sunt acoperite de Timp.

Adevarata ta natura sunt puse in umbra de catre Minte.

Povara grea a Timpului a fost acumulata in mintea umana. Toti oamenii sufera din cauza acestei poveri si continua sa adaoge la ea, cu fiecare clipa cu care ignora sau neaga pretiosul Moment Prezent, sau vad  acest Moment Prezent ca un mijloc pentru a obtine un moment in Viitor – care exista doar in Minte, niciodata in Realitate.

Acumularea de Timp in Mintea Individuala si cea Colectiva contine de asemenea cantitati enorme de durere reziduala din Trecut.

Daca vrei sa nu mai creezi suferinta pentru tine si ceilalti, daca nu vrei sa mai adaogi durere la durerea reziduala din Trecut, atunci nu mai creea Timp sau, cel putin, nu creea mai mult Timp decat este necesar a te descurca cu aspectele practice ale vietii tale.

Cum sa te opresti sa mai creezi Timp ?

Realizeaza ca Momentul Prezent este tot ceea ce ai.

Fa din Aici si Acum obiectivul principal al vietii tale.

Locuieste in Prezent si fa vizite scurte in Trecut si Viitor, cand ai de a face cu aspecte practice cerute de situatiile concrete din viata ta.

Spune intotdeuna DA Momentului Prezent.

Ce poate fi mai inutil si nebunesc decat sa creezi rezistenta interioara la ceva ce deja exista. Ce poate fi mai nebunesc dacat sa te opui Vietii, care este Acum si numai Aici si Acum.

Daruieste-te catre ceea ce exiata. Spune DA Vietii ! si observa cum Viata incepe sa lucreze pentru tine, nu impotriva ta.

Momentul Prezent este uneori inacceptabil, neplacut chiar ingrozitor.

Este asa cum este !

Observa cum Mintea il eticheteaza, si cum acest proces de etichetare, acest proces de judecare, creeaza durere si nefericire. Urmarind mecanica Mintii, iesi in afara sabloanelor prin care ea creeaza rezistenta si ii poti apoi permite Momentului Prezent sa fie asa cum este. Acest algoritm psihologic o sa-ti dea gustul Libertatii Interioare fata de Conditiile Exterioare, a starii de Pace Interioara, apoi vezi ce se intampla.

Accepta Momentul Prezent si actioneaza daca este necesar sau posibil!!

sursa Newsletter Editura for You 24 oct 2012

Taierea stringurilor eterice

Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei.

Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iubirea şi coarda de argint nu pot fi puse în pericol în mod accidental.

Să spunem că aveţi o coardă ataşată de un prieten sau o rudă care se simte deprimată sau se află în nevoie. Acea persoană va începe să va secătuiască de energie, aşa cum combustibilul este pompat la staţia de benzină. Vă veţi simţi obosiţi, fără să ştiţi de ce. Indiferent cât de multă cofeină aţi consuma, câtă mişcare aţi face sau cât aţi dormi, nu veţi reuşi să vă refaceţi energia, dacă secătuirea prin coarda eterică este adevărata cauză. Sindromul oboselii cronice are drept cauză această scurgere a energiei prin intermediul stringurilor eterice.

Daca persoana de care sunteti atasat eteric incepe să devină furioasă, furia ei se va revărsa spre voi prin intermediul stringurilor eterice, direct în corpul şi în chakrele voastre. Ceea ce poate avea ca rezultat o durere fizică ce pare să nu aibă nici o cauză şi care nu cedează la tratament. Oamenii care acordă ajutor profesional, cum ar fi a profesorii, consilierii şi vindecătorii, adesea au o mulţime de stringuri care îi leagă de studenţii şi de pacienţii lor (Acest lucru este la fel de adevărat pentru persoanele care sar întotdeauna în ajutorul rudelor şi prietenilor aflaţi în nevoie).

Aşadar este extrem de important să tăiem aceste stringuri după fiecare şedinţă în care ajutăm pe cineva, sau ori de câte ori simţiţi o durere fizică sau o stare de letargie fără vreo cauză aparentă. Corzile pot creşte la loc, dacă relaţia se reia şi are din nou frica în componenţă. Noile stringuri sunt mai subţiri, totuşi, deci au mai puţină energie care va putea fi absorbită sau trimisă înspre voi.

Tăierea stringurilor cu ajutorul Arhanghelului Mihail

Mihail poartă o sabie care taie toate ataşamentele de negativitate. Pur şi simplu gândiţi următoarele:„Arhanghele Mihail, te chem acum. Te rog taie stringurile fricii care mă seacă de energie şi de vitalitate.” Rămâneţi liniştiţi, în timp ce el vă taie aceste stringuri. El va trimite energie vindecătoare prin mai multe stringuri, atât către voi, cât şi către cealaltă persoană. Persoanele sensibile simt schimbări în corp şi în presiunea aerului, atunci când Mihail retează stringurile, iar apoi o creştere a energiei şi o reducere sau încetare a durerii.

Tăierea stringurilor rezistente

Mihail poate tăia stringurile doar dacă sunteţi dispuşi să renunţaţi la vechile resentimente legate de persoana cu care sunteţi legat. Dacă va agăţaţi de mânie sau de lipsa de iertare, coarda nu se va tăia. In aceste cazuri, când folosiţi metoda descrisă mai înainte, mai puteţi adăuga următoarea propoziţie, în timp ce vă gândiţi la acea persoană: Doresc acum să dau toată durerea în schimbul liniştii. Cer ca pacea să înlocuiască acum orice durere.

Tăierea stringurilor specifice

Pe lângă cele două metode menţionate anterior, eu recomand şi parcurgerea următoarei etape. Gândiţi-vă la acei indivizi, unul câte unul, şi păstraţi-vă intenţia de a reteza stringurile fricii asociate cu ei: mama, tatăl, fraţii şi iubiţii trecuţi şi actuali. Acestea sunt exact acele relaţii care cel mai adesea produc stringuri asociate cu durerile fizice.

Tăierea stringurilor dependenţelor

In poziţie aşezată, gândiţi-vă la orice comportament sau situaţie ce vă creează dependenţă şi de care aţi dori să vă eliberaţi.Fiţi siguri că doriţi să vă eliberaţi de ele deoarece această metodă este foarte puternică. După ce veţi realiza această tehnică, fie veţi renunţa la alimentul de care vreţi să vă lăsaţi, fie veţi mai lua o ultimă înghiţitură care vă va face să vă lăsaţi de respectivul aliment.:) In continuare, imaginaţi-vă că ceea ce vă produce dependenţa se afla la voi în poală. Apoi vedeţi sau simţiţi cum zboară cam la 30 de cm în faţa abdomenului vostru. Observaţi reţeaua de stringuri care se întinde între abdomenul vostru şi substanţa respectivă. Corzile arată asemenea rădăcinii unui copac. Rugaţi-l în gând pe arhanghelul Rafael să taie complet acele stringuri. Atunci când ele sunt retezate, observaţi cum respectiva substanţă se îndepărtează cu uşurinţă de voi. După aceea, Rafael vă va înconjura abdomenul cu lumină verde smarald şi vă va vindeca complet vechile răni. In timp ce respiraţi profund, el va trimite energie vindecătoare verde în corpul vostru prin acele stringuri tăiate. Pe măsură ce respiraţi, orice senzaţie de gol sau de anxietate se umple acum, se vindecă şi este echilibrată de puternica energie vindecătoare a lui Rafael. Ii mulţumim lui Rafael pentm această vindecare!

Tăierea stringurilor care ne leagă de obiectele materiale

Corzile care ne leagă de obiecte cresc în general în partea de jos a picioarelor persoanei şi se leagă de obiectul (sau camera sau casa) de care există cel mai mare ataşament. Dacă vreţi cu adevărat să vindeţi lucrul respectiv, rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să taie stringurile din partea de jos a picioarelor voastre şi fiţi siguri că ceva mai bun îi va lua locul. Trebuie să ştiţi că următoarea persoană care va intra în posesia obiectului va avea de câştigat de pe urma generoasei voastre „eliberări”.

Aspirarea cu ajutorul Arhanghelului Mihail

Tu si Arhanghelul Mihail îndepărtaţi prin aspirare energiile joase, cum ar fi deşeurile psihice, energiile şi entităţile generatoare de teamă. Puteţi folosi această tehnică asupra voastră sau asupra altor oameni care vă dau permisiunea de a-i vindeca spiritual (puteţi cere această permisiune în tăcere, contactând mental Sinele Divin al celeilalte persoane). Această metodă este deosebit de eficientă pentru calmarea hiperacidităţii,diminuarea comportamentului agresiv, scăderea poftelor de care suntem dependenţi şi diminuarea oscilaţiilor dispoziţiilor noastre. Gândiţi-vă la persoana pe care doriţi să o „aspiraţi” (voi sau altcineva). Rugaţi-l mental pe arhanghelul Mihail să vi se alăture, împreună cu echipa lui de îngeri ai compasiunii. Observaţi că Mihail poartă un aspirator. Hotărâţi dacă reglaţi viteza de aspirare pe mică,  medie, mare sau foarte mare. Lucraţi cu Mihail ca să introduceţi tubul aspiratorului prin chakra coroană în capul persoanei respective. Curăţaţi pe dinăuntru, aspirând orice zonă de întuneric. Acordaţi atenţie zonelor din junii maxilarelor şi din jurul creierului. Aspiraţi înspre gât, apoi pătrundeţi în cavitatea toracică. Observaţi orice zone întunecate şi lucraţi cu arhanghelul Mihail, îndreptând tubul aspiratorului şi aspirând acele energii joase. Dacă observaţi zone înroşite, care indică durere fizică, trimiteţi energia iubirii din inima voastră sau din mâini spre zonele respective. Aspiraţi toate organele, inclusiv ovarele, în cazul femeilor, şi prostata în cazul bărbaţilor. Trimiteţi tubul aspiratorului de-a lungul coloanei vertebrale şi prin braţe, până la degete. Asiguraţi-vă că aspiraţi bine vârfurile degetelor, deoarece acestea pot să ascundă uneori întunecime. După ce partea superioară a corpului este curăţată, aspiraţi partea inferioară, picioarele, genunchii, gambele, gleznele, tălpile şi degetele de la picioare. Odată ce corpul este complet curăţat, Mihail va roti în sens invers butonul aspiratorului. Acum, o lumină albă lichidă, asemănătoare pastei de dinţi, se revarsă din tubul aspiratorului, strălucind ca nişte diamante şlefuite, şi umple întregul corp, vindecând şi echilibrând orice zonă care înainte crea probleme. îi mulţumim arhanghelului Mihail şi îngerilor săi din ceata îndurării pentru această purificare şi vindecare.

Înlăturarea blestemelor şi a pumnalelor

Puteţi folosi această metodă asupra voastră sau asupra celorlalţi. Asiguraţi-vă că spatele vostru nu atinge nici o suprafaţă, cum ar fi spătarul scaunului. Puteţi sta uşor aplecaţi în faţă sau întinşi pe burtă sau pe o parte. Chemaţi-i pe arhanghelii Rafael şi Mihail să vă înconjoare, apoi inspiraţi şi expiraţi foarte profund. Uneori, când oamenii sunt mânioşi pe ei sau pe ceilalţi, ei trimit energia mâniei, care se poate solidifica sub o formă care o face să pătrundă în corpuri. Uneori, ne blestemăm singuri sau blestemăm pe altcineva, inconştient sau conştient. Fiţi dispuşi să renunţaţi la mânie şi să îndepărtaţi orice urmă de energie a mâniei din corpul vostru, îndepărtaţi orice pumnale, săgeţi, săbii sau alte obiecte ascuţite sau dureroase din spatele vostru sau din alte zone. Pe măsură ce aceste pumnale şi alte obiecte ies acum din corpul vostru, puteţi fi surprinşi să descoperiţi cine vi le-a trimis. Fiţi deschişi şi trimiteţi acestor oameni iertarea voastră, cât de bine puteţi, ca un mod de a vă vindeca pe voi înşivă, chiar mai profund. Continuaţi să îndepărtaţi obiectele din întregul vostru corp, renunţând complet la ele .Toate blestemele vor fi acum înlăturate complet, în toate direcţiile timpului. Rafael vă va acoperi apoi cu un gel lichid, luminos şi vindecător, care imediat vindecă toate rănile rămase. Pe măsură ce vă vindecaţi, Mihail vă acoperă cu un scut de cauciuc purpuriu, care face ca orice viitor atac să fie respins. Pe măsură ce ei fac acest lucru, aceste atacuri sunt transformate în iubire şi se întorc la cel care le trimite, pentru a-l vindeca. Acum sunteţi complet curăţaţi şi protejaţi. Mulţumiţi arhanghelilor Mihail şi Rafael pentru vindecarea voastră.

Înlăturarea entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ

Uneori persoanele sensibile culeg fără să ştie spirite care aşteaptă să se agate de cineva. Aceasta nu este posesie, deoarece entitatea nu a preluat controlul asupra voastră şi a corpului vostru. Cu toate acestea, aceste spirite pot interfera cu sănătatea şi fericirea voastră. Entităţile sunt forme-gând ale fricii, care au o formă aproape concretă. Ele sunt produse de ego, nu de iubire, prin urmare ele de fapt nu există cu adevărat. Totuşi, dacă ne aflăm într-o perioadă în care chiar ne este teamă, putem fi afectaţi de aceste entităţi care se ataşează. Spiritele legate de Pământ sunt cei decedaţi care nu s-au dus către lumină după ce au trecut dincolo de planul fizic. Majoritatea nu-şi dau seama că au murit. Ei sunt ataşaţi de Pământ datorită dependenţelor pe care le-au avut atunci când au murit şi adesea ei zăbovesc în preajma cârciumilor, barurilor şi locurilor unde se folosesc drogurile.

Uneori spiritele legate de Pământ se tem să meargă în planul de dincolo, deoarece se tem de focul iadului şi de credinţa în osânda veşnică. Alte spirite legate de Pământ sunt atât de ataşate de casele lor, încât nu doresc să plece de acolo.De aici provin fantomele.Spiritele legate de Pământ ascultă de oameni, în loc să asculte de îngeri sau de maeştrii spirituali elevaţi, deoarece ele încă
mai cred că sunt în viaţă.

Semnele că aveţi ataşată o entitate sau un spirit legat de Pământ sunt următoarele:

• manifestaţi o dependenţă puternică, o depresie care nu cedează la tratament, sunteţi predispuşi la accidente, o incapacitate de a vă focaliza sau concentra şi schimbări bruşte în stilul de viaţă sau ale personalităţii.

Oricine poate să aibă un ataşament faţă de o entitate sau de un spirit legat de Pământ şi nu este un lucru de care să vă fie frică sau ruşine. Este pur şi simplu ceva care trebuie rezolvat. Există mai multe metode de a vă elibera de aceste entităţi:

➢ Cereţi ajutor. în gând sau cu voce tare, cereţi ca orice persoane decedate care iubesc şi cărora le pasă de spiritele legate de Pământ să vină în ajutorul vostru. De obicei, bunica sau bunicul spiritului legat va răspunde la această chemare şi va lua imediat spiritul în planul de dincolo, astfel încât acesta să se poată înălţa, vindeca şi evolua.
➢ Chemaţi-l pe arhanghelul Mihail. Cereţi ca arhanghelul Mihail să îndepărteze de voi, de cei dragi, de clienţi şi de casă orice entitate şi spirit legat de Pământ. Apoi rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să stea permanent alături de voi, să acţioneze ca o bariera şi să se asigure că nimeni nu va ajunge lângă voi decât dacă trebuie, iar dacă sunt lângă voi, să vină dintr-un loc plin de iubire. Ţineţi minte că Mihail, asemenea tuturor arhanghelilor, nu are restricţii legate de timp sau de spaţiu, încât el poate să fie simultan şi individual cu oricine îl cheamă.
➢ Tăiaţi stringurile. Atunci când spiritul legat de Pământ este cineva drag care a decedat, persoana în viaţă poate să aibă stringuri ataşate de acel spirit. Corzile ţin spiritul legat de persoana în viaţă. Un exemplu poate fi cazul unei femei al cărei tată decedat, alcoolic şi abuziv, nu s-a dus în lumină, ci a rămas legat de ea. El poate vrea să-şi ia revanşa pentru purtarea sa dinainte; cu toate acestea, nu se află în situaţia de a o ajuta pe ea, deoarece el însuşi nu este vindecat. Prezenţa sa o face, inconştient, să fie deprimată, în aceste cazuri, chemaţi-1 pe arhanghelul Mihail să taie stringurile legate de spirit, în timp ce simultan, renunţaţi la orice supărare sau dorinţă veche de a vă răzbuna pe spirit.
➢ Tragerea şi extragerea entităţilor. Aceasta este o metodă ce poate fi folosită pentru o altă persoană. Mai întâi, protejaţi-vă cu o sferă oglindă cereţi-i arhanghelului Mihail si îngerilor săi din ceata îndurării să fie alături de voi. Apoi, trageţi entitatea afară prin chakra coroană, aşa cum aţi trage de o eşarfă lungă şi întunecată. Daţi-i entitatea arhanghelului Mihail, care o va îndepărta din cameră. Continuaţi să trageţi astfel de entităţi până când persoana este curată. Unele entităţi vor fi greu de scos, la fel cum se împotriveşte o buruiană cu o rădăcină stufoasă, Curăţaţi-vă pe voi înşivă şi mâinile după aceea şi protejaţi-vă cu un scut de lumină purpurie şi cu prezenţa arhanghelului Mihail.

➢ Purificarea chakrelor au efect de curăţare a entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ

Dezlegarea jurămintelor

Uneori jurămintele pe care le-am făcut în alte vieţi ne urmăresc şi în această viaţă. Vechile legăminte de sărăcie pot crea probleme financiare, legămintele de păstrare a celibatului pot duce la dificultati sexuale şi relaţionale, iar legămintele de sacrificiu de sine pot crea tendinţe către autosabotaj. Atunci când aceste jurăminte sunt dezlegate, efectul lor negativ este îndepărtat şi vindecat. Iată cum se poate face acest lucru:

Centraţi-vâ în tăcere, respirând profund. Spuneţi în gând sau cu voce tare:
„Dezleg acum orice legământ de sărăcie pe care l-aş fi putut face în altă viaţă. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sărăcie să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de celibat pe care as fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de celibat să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de sacrificiu de sine pe care aş fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sacrificiu de sine să fie
acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului.”

Cum să te înconjori cu îngeri pentru a avea un somn odihnitor noaptea

Atunci când mergeţi la culcare, cereţi mental ca îngeri păzitori să fie aşezaţi la fiecare din uşile şi ferestrele voastre, păzindu-vă şi protejându-vă toată noaptea. Vizualizaţi-vă pe voi înşivă, casa voastră, pe cei dragi, orice situaţie care vă creează îngrijorare şi lumea, înconjurate de un strat gros de lumină albă pentru protecţie. Apoi, vedeţi sau simţiţi cum arhanghelul Rafael vă dă o pătură de energic vindecătoare verde. Trageţi această pătură verde peste voi şi simţiţi cum corpul vostru se relaxează complet. Somn uşor!

Pentru a proteja corpul si aura sa se pastreze in spatiul nostru propriu, unic afirmam:

„Inchid in corpul meu toate emotiile si le pastrez pentru mine.”

Taind corzile ne pastram chakra plexului solar curata, puternica si reducem vulnerabilitatea la poluare emotionala, in special la persoanele sensibile (empatice) este deosebit de recomandata metoda.

Avand chakra plexului solar curata simtim mai putina nevoie sa recurgem la stimulatoare artificiale energetice ca sa ne simtim energizati. De asemenea se renunta mai usor la vicii.

Daca in schimb in loc sa taiem corzile ne conectam voit energetic, emotional sau mental la alte persoane acest lucru produce dezordine in corpurile energetice respective, in special in corpul persoanei care produce asfel de conexiuni. Dezordinea energetica se transforma in afectiuni fizice.

Pentru ceilati care se simt afectati de asfel de conexiuni solutia este taierea corzilor si ridicarea vibratiei energetice peste cea a persoanei fata de care se simt legati. Aceste corzi produc de fapt niste legaturi care nu ne permit in anumite situatii dezvoltarea.

Sursa : Doreen Virtue

reiki-angels.com